Justitie

Tribunalul București a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Radu Budeanu cu DNA, privind dosarul Hidroelectrica; Decizia nu este definitivă

Tribunalul București a admis miercuri acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Radu Budeanu cu DNA. Acesta va primi doi ani de închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că i-a dat mită Elenei Udrea 3,8 milioane de dolari din partea unui om de afaceri în dosarul Hidroelectrica. Decizia nu este definitivă, scrie stiripesurse.ro.

Omul de afaceri Radu Budeanu a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA în dosarul Hidroelectrica, în care Elena Udrea este acuzată că a acceptat promisiunea făcută de Bogdan Buzăianu, prin intermediari, de a primi suma de cinci milioane de dolari pentru a interveni pe lângă factori de decizie din Ministerul Economiei şi din SC Hidroelectrica SA, pentru menţinerea în condiţiile deja negociate (preţ şi cantitate de energie furnizată) a contractelor pe care societate lui Buzăianui le încheiase deja. Budeanu este acuzat de complicitate la trafic de influenţă, el recunoscând că i-a transmis lui Udrea solciitarea lui Buzăianu, iar printr-un intermediar i-a predat acesteia suma de 3. 800.000 de euro dată de Buzăianu.

Conform DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie ”au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului B.R.I., sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă”.

”În vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-şi exercite influenţa în vederea menţinerii, în parametrii deja negociaţi (preţ şi cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA. În acelaşi context, în perioada noiembrie 2011- februarie 2012, inculpatul B.R.I., printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusă la dispoziţie de omul de afaceri”, precizează DNA, consemnând starea de fapt care rezultă din acordul de recunoaştere a vinovăţiei..

În prezenţa avocatului ales, Budeanu a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv  2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

2 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

2 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

5 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

5 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

5 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More