Categories: Fără categorie

Tribunalul Uniunii Europene: Cele trei dungi paralele nu reprezintă o marcă înregistrată Adidas

Cele trei dungi paralele nu reprezintă o marcă înregistrată a companiei germane Adidas, deoarece nu are un caracter distinctiv şi în consecinţă nu poate beneficia de o protecţie juridică, a decis miercuri Tribunalul Uniunii Europene, transmite Reuters.

În anul 2014, Adidas a înregistrat la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) o marcă înregistrată constând în trei linii negre paralele pe un fundal alb. În cererea de înregistrare, marca a fost descrisă de Adidas ca fiind alcătuită din “trei benzi paralele echidistante cu aceeaşi lăţime, aplicate pe produs în indiferent ce direcţie”. Însă această marcă înregistrată a fost anulată în 2016 după ce un competitor belgian, Shoe Branding Europe, a susţinut că acest logo nu este suficient de distinct. În replică, Adidas a făcut contestaţie la decizia din 2016.

Miercuri, Tribunalul Uniunii Europene confirmă decizia de anulare, respingând acţiunea formulată de Adidas împotriva deciziei EUIPO. Tribunalul precizează, mai întâi, că marca în cauză nu este o marcă dinamică ce ar fi alcătuită dintr-o serie de elemente care s-ar repeta cu regularitate, ci o marcă figurativă obişnuită. Tribunalul reţine apoi că formele de utilizare care se îndepărtează de la caracteristicile esenţiale ale mărcii, cum ar fi sistemul său de culori (benzi negre pe fond alb), nu pot fi luate în considerare, se arată în decizia Tribunalului UE.

De asemenea, Tribunalul a respins argumentul Adidas că acest logo a dobândit caracter distinctiv prin utilizarea sa pe întreg teritoriul UE, subliniind că probele prezentate de Adidas erau referitoare doar la cinci state membre şi nu puteau fi extrapolate la ansamblul teritoriului Uniunii.

Adidas poate face recurs la această decizie a Tribunalului la Curtea Europeană de Justiţie. Însă nu toate dosarele sunt şi revizuite de Curtea Europeană de Justiţie, instanţa juridică supremă a UE.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

53 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

60 de minute ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

o oră ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

o oră ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

o oră ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More