Categories: Fără categorie

Trif: Voucherele de vacanţă au scos la lumină mare parte din economia care funcţiona la negru; cererile de licenţiere, avans de peste 60%

Voucherele de vacanţă au scos la lumină mare parte din economia care funcţiona la negru în condiţiile în care, anul trecut, numărul operatorilor care au depus cereri de licenţiere la Ministerul Turismului a crescut cu 60% iar în primul trimestru din acest an avansul este de circa 65%, susţine ministrul Turismului, Bogdan Trif.

“Măsura acordării voucherelor de vacanţă a scos la lumină foarte mare parte din economia care funcţiona la negru. Pentru că aceste vouchere pot fi acordate şi preluate doar de operatorii care sunt licenţiaţi, autorizaţi de Ministerul Turismului. În 2018, am avut o creştere cu aproape 60% a celor care au depus cereri de licenţiere la Ministerul Turismului şi în primul trimestru al anului 2019 avem o creştere cu aproape 65% faţă de 2018”, a afirmat ministrul Turismului duminică la Digi24.

Trif a precizat, însă, că această măsură nu reprezintă o subvenţionare ci determină românii să îşi petreacă vacanţa în ţară. El a arătat, totodată, că acei 1450 de lei nu ajung decât pentru două-trei zile pe litoralul românesc subliniind însă că banii sunt cheltuiţi în România nu în afara ţării.

Anul 2018 a fost primul în care s-au acordat vouchere de vacanţă iar beneficiari au fost aproape 1,2 milioane de români.

“Am infuzat aproape 400 de milioane (de euro, n.r.) în acest sector. Operatorii din turism ne-au cerut să nu renunţăm la această măsură motiv pentru care şi în 2019 şi în 2020 o vom menţine. Ne gândim chiar să o îmbunătăţim în anii următori”, a precizat Bogdan Trif, potrivit Agerpres.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

36 de secunde ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

12 minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

37 de minute ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

41 de minute ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

59 de minute ago

This website uses cookies.

Read More