Comunicate de presa

Trofeul Electricianului 2019 transformă Iaşul în capitala energiei

  • Cei mai buni electricieni din ţară se vor întrece, timp de trei zile, la Iaşi la cea mai importantă competiţie profesională din domeniul energiei electrice;
  • Ediţia cu numărul 40 aduce la start 120 de specialişti selectaţi la nivelul fiecărei companii participante;
  • Echipa Delgaz Grid va fi reprezentată de 21 de electricieni, câştigători ai fazelor pe companie;
  • Iaşul a fost gazda primei ediţii a Trofeului Electricianului din 1977;

Cei mai buni electricieni din ţară se reunesc în perioada 9-12 iulie, la Iaşi, la Trofeul Electricianului ediţia 2019, potrivit unui comunicat de presă.

Cei peste 120 de specialişti care îşi vor disputa premiile puse în joc reprezintă principalele companii de distribuţie a energiei electrice şi companii prestatoare de servicii energetice: Societăţile de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord, E-Distribuţie, Distribuţie Oltenia, ADREM şi Delgaz Grid. 

 „Este o onoare pentru Delgaz Grid să fie gazda ediţiei aniversare cu numărul 40 a Trofeului Electricianului. Practic, competiţia revine „acasă” fiindcă prima ediţie, cea din 1977, a avut loc tot la Iaşi. Le urăm succes tuturor participanţilor şi suntem siguri că va fi o ediţie de foc, extrem de disputată, în care profesionalismul, responsabilitatea şi grija pentru clienţi vor fi atributele de bază ale competiţiei”, a declarat Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.

Specializările de concurs la care se vor întrece electricienii sunt: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 kV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane) şi defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune.

Alegerea Iaşului pentru evenimente dedicate domeniului energiei electrice nu este deloc întâmplătoare, de acest oraş fiind legată prima atestare documentară a folosirii, în România, a electricităţii pentru iluminat, la 28 ianuarie 1873 fiind iluminat ocazional patinoarul. Şi Grădina Copou este înscrisă în istoria energiei electrice, în anul 1883, timp de o seară parcul fiind iluminat electric, cu ocazia inaugurării statuii lui Ştefan cel Mare, eveniment la care a participat Regele Carol I.

 

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

3 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

4 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

5 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More