International

Trump a depus plângere împotriva nepoatei sale Mary şi a NYT pentru dezvăluirile despre declaraţiile fiscale

Fostul preşedinte american Donald Trump a depus plângere împotriva nepoatei sale Mary Trump şi a cotidianului New York Times (NYT), acuzând un ‘complot perfid’ prin care au fost obţinute documentele sale fiscale şi a fost publicată în 2018 o anchetă recompensată ulterior cu un premiu Pulitzer, transmite miercuri France Presse, potrivit Agerpres.

În plângerea de 27 de pagini, depusă marţi în comitatul Dutchess, statul New York, Donald Trump estimează la 100 milioane de dolari pagubele suferite.

Documentul îi acuză pe trei jurnalişti ai New York Times – Susanne Craig, David Barstow şi Russell Buettner – că au dus ‘o amplă cruciadă pentru a obţine dosare fiscale confidenţiale ale lui Donald J. Trump’.

Aceştia, ‘motivaţi de o răzbunare personală’, ar fi pus la cale ‘un complot perfid pentru a obţine documente confidenţiale şi foarte sensibile pe care le-au exploatat exclusiv în beneficiul lor şi le-au utilizat ca mijloc de a-şi legitima acţiunile publice’.

Ancheta din New York Times, recompensată în 2019 cu premiul Pulitzer, evoca modul în care miliardarul, care susţine că este un ‘self-made man’, şi-a construit averea. Jurnaliştii dau asigurări că, în realitate, Donald Trump primise de la tatăl său, timp de mai mulţi ani, echivalentul a 413 milioane de dolari actuali, care ar fi fost în parte transferaţi printr-o firmă fantomă, eludând astfel plata unor taxe.

Deşi la vremea respectivă Donald Trump a minimalizat dezvăluirile, publicarea articolului a dus la deschiderea unei anchete de către administraţia fiscală a statului New York.

Totodată, Departamentul Justiţiei a ordonat în august Trezoreriei să furnizeze declaraţiile fiscale ale fostului preşedinte, cerute de o comisie a Camerei Reprezentanţilor, din ultimii şase ani înainte de accederea sa la Casa Albă în 2017.

Mary Trump a dezvăluit, în cartea sa din 2020 (‘Too Much and Never Enough: How My Family Created the World’s Most Dangerous Man’), că a fost sursa principală a anchetei din New York Times.

Tatăl său, fratele mai mare al lui Donald Trump, Fred Trump Jr., a decedat în 1981, la 41 de ani, de o criză cardiacă pe care familia sa a pus-o pe seama alcoolismului de care suferea de mai bine de zece ani, pentru că nu rezistase presiunii familiei care îl împinsese să lucreze alături de tatăl său în domeniul imobiliar, deşi îşi dorea să devină pilot.

Plângerea depusă de Donald Trump afirmă că jurnaliştii de la New York Times ‘au urmărit-o necontenit pe nepoata sa, Mary L. Trump, şi au convins-o să scoată dosarele din cabinetul avocatului său şi să le remită către Times’.

‘Am bătut la uşa lui Mary Trump. Ea a deschis-o. Cred că numim asta jurnalism’, a reacţionat miercuri dimineaţa pe Twitter Susan Craig.

În plângere, fostul preşedinte acuză că nepoata sa a încălcat un acord de nedivulgare semnat în 2001 după rezolvarea succesiunii tatălui lui Donald Trump, Fred Trump Sr.

Într-un comunicat citat de NBC, Mary Trump l-a numit pe un unchiul său ‘perdant’. ‘Este disperare. Zidurile se strâng şi el aruncă în ei cu orice se lipeşte. Aşa cum se întâmplă întotdeauna cu Donald, va încerca şi apoi va schimba subiectul’, a adăugat ea.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

9 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More