International

Trump a discutat cu Erdogan despre o retragere coordonată a trupelor americane din Siria

  • Emmanuel Macron regretă retragerea SUA din Siria şi aminteşte că ”un aliat trebuie să fie de încredere”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că a avut duminică o convorbire telefonică cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, în cadrul căreia au vorbit şi despre retragerea trupelor americane din Siria, care se va desfăşura ”lent şi extrem de coordonat”, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Tocmai am avut o conversaţie telefonică lungă şi productivă” cu preşedintele Erdogan, a scris Trump pe Twitter, adăugând că ei au mai discutat despre gruparea Statul Islamic, ”despre angajamentul nostru comun în Siria” şi despre relaţiile comerciale bilaterale care ”se dezvoltă considerabil”.

Relaţiile turco-americane par astfel să intre într-o nouă etapă după tensiunile provocate de reţinerea pastorului american Andrew Brunson în Turcia. SUA au impus Turciei sancţiuni, care au provocat în luna august o prăbuşire a lirei turceşti, iar Ankara a ripostat tot cu sancţiuni. În final, pastorul american a fost eliberat în luna octombrie şi criza diplomatică dintre Washington şi Ankara a fost astfel depăşită.

Donald Trump a ordonat miercuri retragerea celor circa 2.000 de militari americani staţionaţi în nord-estul Siriei, unde aceştia luptă alături de miliţiile arabo-kurde împotriva jihadiştilor. Preşedintele american a estimat că aceste trupe nu mai sunt necesare, întrucât gruparea jihadistă Statul Islamic a fost în mare parte învinsă.

Dar plecarea trupelor americane va lăsa miliţia kurdă YPG fără sprijin militar, în condiţiile în care Erdogan ameninţă că o va ataca.

”Un aliat trebuie să fie de încredere”, a declarat duminică preşedintele francez Emmanuel Macron, vorbind despre decizia Washingtonului de a retrage trupele americane din Siria, transmite AFP.

”Regret foarte profund decizie luată” de SUA de a se retrage din Siria, a spus Macron în timpul vizitei pe care o efectuează în Ciad, adăugând că ”un aliat trebuie să fie de încredere şi să se coordoneze cu ceilalţi aliaţi”.

Liderul de la Elysee l-a lăudat în acest context pe secretarul american al apărării Jim Mattis, care a demisionat a doua zi după decizia lui Trump de a retrage trupele americane din Siria, Macron mulţumindu-i lui Mattis pentru că a fost ”un interlocutor de încredere”.

”A fi aliat înseamnă să lupţi umăr la umăr”, a indicat preşedintele francez, înainte de a afirma că aceasta este exact ceea ce Franţa face împreună cu Ciadul în lupta împotriva grupărilor jihadiste din zona Sahelului şi a Saharei.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

7 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

7 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

7 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

8 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

8 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More