International

Trump afirmă că nu intenţionează să o desemneze pe Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

Fostul preşedinte american Donald Trump, din nou candidat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare pentru funcţia de vicepreşedinte, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Haley, fostă guvernatoare a statului american Carolina de Sud şi fostă ambasadoare a Statelor Unite la ONU în mandatul prezidenţial al lui Trump (2017-2021) a încercat ea însăşi să obţină nominalizarea Partidului Republican drept candidată la preşedinţie, deşi era creditată cu şanse minime în faţa fostului preşedinte. Ea s-a retras din cursa electorală în martie, recunoscând că Trump va fi probabil candidatul partidului, însă a precizat că nu îl va susţine.

Printre numele cel mai des vehiculate drept posibil candidat la funcţia de vicepreşedinte se numără senatorii Tim Scott şi J.D Vance, precum şi Elise Stefanik, membră a Camerei Reprezentanţilor. Însă unele zvonuri menţionau şi numele lui Nikki Haley, ultimul contracandidat al lui Trump în cursa pentru nominalizarea republicană.

“Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care le iau în considerare pentru funcţia de vicepreşedinte”, a spus Donald Trump pe reţeaua sa de socializare, spulberând speculaţiile.

“Dar îi doresc tot binele din lume!”, a adăugat el.

Fosta guvernatoare a statului Carolina de Sud este însă populară printre alegătorii republicani moderaţi şi independenţi, voturi pe care Joe Biden le-ar putea obţine în defavoarea lui Donald Trump.

“Oricine pretinde că ştie pe cine sau când îşi va alege preşedintele Trump vicepreşedintele minte”, a spus unul dintre consilierii candidatului republican la Casa Albă. “Cu excepţia cazului în care numele acelei persoane este Donald Trump”, a mai spus el.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More