International

Trump afirmă că Rusia deține „toate cărțile” în conflictul cu Ucraina

Președintele Donald Trump a declarat vineri că el crede că va fi mai ușor să trateze cu Moscova decât cu Kievul pentru a ajunge la o înțelegere finală pentru a pune capăt conflictului dintre Rusia și Ucraina, afirmând că președintele rus Vladimir Putin deține „toate cărțile”, potrivit CNN.

Trump a spus că „oricine” aflat în poziția lui Putin ar bombarda Ucraina, având în vedere dinamica actuală a câmpului de luptă. Și chiar dacă Trump a declarat că dorește să ajute Ucraina, el a spus că Kievul trebuie să „se pună pe treabă” și să lucreze la un acord de pace.

„Cred că ne descurcăm foarte bine cu Rusia, dar în acest moment bombardează al naibii Ucraina. Iar Ucraina, sincer, mi se pare mai dificil să tratez cu Ucraina, iar ei nu au cărți”, a declarat Trump în Biroul Oval.

„În ceea ce privește obținerea unei soluții finale, s-ar putea să fie mai ușor să tratăm cu Rusia, ceea ce este surprinzător, pentru că ei au toate cărțile”, a continuat el.

Mai devreme vineri, Trump amenințase cu noi sancțiuni împotriva Rusiei, care a lansat lovituri uriașe în Ucraina. Cu toate acestea, în Biroul Oval, Trump a sunat încă o notă conciliantă față de Putin.

Întrebat dacă Rusia profită de pauza SUA în acordarea de ajutor şi informaţii Ucrainei prin atacurile sale recente, Trump a spus că probabil face „ceea ce ar face oricine altcineva în această poziţie”.

Totuşi, el continuă să creadă că Putin îşi doreşte pacea. „Cred că vrea să oprească şi să rezolve problema”, a afirmat Trump. Întrebat dacă îl crede pe Vladimir Putin atunci când spune că vrea pace, Trump a spus „Da, îl cred”.

„Cred că vrea să oprească şi să rezolve problema şi cred că îi loveşte mai puternic decât a făcut-o până acum şi cred că, probabil, oricine s-ar afla în această poziţie ar face asta chiar acum”, a explicat şeful Casei Albe.

Vorbind în continuare despre Ucraina, Donald Trump a sugerat că priorităţile sale sunt într-o ordine diferită faţă de cea a Europei. În timp ce Ucraina solicită garanţii de securitate pentru a ajunge la un acord de pace, Trump a spus că el doreşte ca mai întâi să se încheie luptele. „Înainte de a mă gândi la asta, vreau să rezolv războiul, să îl închei”, a spus el. „În ceea ce priveşte întrebarea despre securitate – mai târziu, asta este partea uşoară. Partea grea este să rezolvăm”, a declarat şeful Casei Albe.

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

43 de minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

44 de minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

46 de minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

47 de minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

50 de minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More