Update articol:

Trump afirmă că vrea un “sfârşit real, nu un armistiţiu” în conflictul dintre Israel şi Iran

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că doreşte “un sfârşit real, nu un armistiţiu” în conflictul dintre Iran şi Israel, menţinând în acelaşi timp ambiguitatea cu privire la intenţiile SUA, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Vorbind în avionul cu care revenea în SUA după ce a plecat mai devreme de la summitul G7 din Canada, Trump a confirmat că va merge imediat în sala de criză de la Casa Albă (“Situation Room”) pentru a urmări de acolo evoluţia conflictului dintre Israel şi Iran.

Trump a spus că doreşte un “sfârşit real” al conflictului. Pentru Iran “ar merge de asemenea o abandonare completă”, a adăugat el, fără a preciza dacă se referă la abandonarea programului nuclear iranian sau la altceva.

Cât despre eventuale noi negocieri cu Iranul, preşedintele american a spus că nu are “neapărat dispoziţia” de a relua discuţiile, după ce o nouă rundă de convorbiri americano-iraniene care ar fi trebuit să se desfăşoare duminica trecută nu a mai avut loc, în urma atacului israelian asupra Iranului. “Dacă (iranienii) doresc să discute, ştiu cum să mă contacteze”, a indicat Trump. “Ei ar fi trebuit să accepte acordul cât timp era pe masă, multe vieţi ar fi fost salvate”, a completat el, după ce a vineri a cerut Teheranului să semneze fără întârziere acordul nuclear cerut de Washington.

Trump a avertizat marţi din nou Iranul să nu lanseze nicio acţiune de represalii împotriva intereselor americane. “Vom răspunde foarte ferm, nu va exista nicio reţinere”, a atenţionat el, adăugând că Teheranul “ştie să nu se atingă de soldaţii noştri”.

Israelul, aliat al SUA, a lansat vineri o campanie masivă de bombardamente aeriene în care a lovit sute de ţinte militare şi ale infrastructurii nucleare pe teritoriul iranian, urmărind neutralizarea programului nuclear al Iranului şi diminuarea potenţialului militar al acestei ţări, care a ripostat cu salve de rachete lansate asupra unor ţinte în Israel.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025