International

Trump ameninţă Rusia cu sancţiuni dacă nu încetează “strivirea” Ucrainei pe câmpul de luptă şi cere negocieri rapide

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri Rusia cu noi sancţiuni bancare şi cu taxe vamale dacă nu încetează acţiunile militare violente contra Ucrainei şi a îndemnat ambele ţări să vină la masa negocierilor “înainte să fie prea târziu”, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Având în vedere că Rusia pur şi simplu “striveşte” Ucraina pe câmpul de luptă chiar acum, iau puternic în considerare sancţiuni bancare pe scară largă, sancţiuni şi taxe vamale contra Rusiei, până când se ajunge la o încetare a focului şi la un ACORD FINAL DE PACE. Rusia şi Ucraina, aşezaţi-vă acum la masă, înainte să fie prea târziu. Mulţumesc!”, a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

Preşedintele american pare să fi ales astfel o tactică de presiune maximă asupra Kievului şi Moscovei pentru a le forţa să încheie o înţelegere, după ce a iniţiat cu preşedintele rus Vladimir Putin un dialog menit să încheie războiul ruso-ucrainean.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat vineri asupra propunerii sale de declarare a unui armistiţiu parţial cu Rusia, în care ambele tabere să se angajeze că nu vor mai ataca ariergarda inamică, după ce Rusia a lansat un nou atac masiv cu rachete şi drone împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, iar armatei ucrainene i-a fost limitată capacitatea de a folosi arme cu rază lungă de acţiune în urma suspendării ajutorului militar american, inclusiv transferul de informaţii ce permiteau coordonarea atacurilor contra ţintelor ruseşti.

Decizia lui Trump de a opri ajutorul militar şi transferurile de informaţii pentru Ucraina survine altercaţiei verbale pe care a avut-o vinerea trecută la Casa Albă cu Zelenski, căruia i-a reproşat lipsa voinţei de pace şi l-a avertizat că dacă nu încheie un acord cu Rusia nu va mai putea conta pe sprijinul SUA, în timp ce preşedintele ucrainean a insistat ca ţara sa să primească garanţii de securitate pentru a accepta o încetare a focului.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

4 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More