International

Trump anunţă că l-a înlocuit pe şeful Statului Major american

Donald Trump a anunţat vineri că îl înlocuieşte pe şeful Statului Major Interarme al armatei SUA, punând capăt după mai puţin de doi ani mandatului celui mai înalt gradat din forţele armate, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Aş dori să-i mulţumesc generalului Charles Brown pentru cei peste 40 de ani de serviciu”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social, salutând un “lider remarcabil”.

Generalul Brown a fost numit de Joe Biden şef al Statului Major Interarme în 2023.

Donald Trump l-a numit în fruntea Forţelor Aeriene la sfârşitul primului său mandat, devenind primul afro-american în acest post.

Dar republicanul a promis, la întoarcerea sa la Casa Albă, să facă o curăţenie majoră în jurul lui, înlăturând o serie de înalţi responsabili, inclusiv unii în poziţii tradiţional stabile, chiar şi în cazul unei schimbări politice.

Secretarul Apărării al lui Donald Trump, Pete Hegseth, sugerase deja într-un podcast înainte de a-şi prelua mandatul că ar trebui să-l concedieze pe generalul Charles Brown şi pe orice alt responsabil militar “implicat în această politică +woke+ de mizerie”.

Generalul Brown va fi înlocuit de Dan Caine, un militar din rândul forţelor aeriene (USAF).

El este un “pilot calificat, expert în securitate naţională, antreprenor de succes, un +războinic+ cu o vastă experienţă în domeniul operaţiunilor speciale”, a scris preşedintele american.

Împreună cu şeful său civil, secretarul Pete Hegseth, Dan Caine va trebui “să restabilească pacea prin forţă, să pună America pe primul loc şi să ne reconstruiască armata”, a scris Donald Trump vineri.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

9 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

10 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

11 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More