Update articol:

Trump avertizează că va trebui să se facă ceva împotriva traficului de droguri în Mexic

Trump avertizează că va trebui să se facă ceva împotriva traficului de droguri în Mexic
 - poza 1 Donald Trump/ Sursa foto: Facebook.com/DonaldTrump

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat sâmbătă că trebuie să se facă ceva împotriva traficului de droguri din Mexic, afirmând că ţara este guvernată de cartelurile de droguri, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Preşedintele american a făcut această declaraţie într-un interviu telefonic acordat postului de televiziune Fox News, după atacul împotriva Venezuelei care a dus la arestarea preşedintelui Nicolas Maduro, pe care îl acuză a fi un lider al traficului de droguri.

Trump a precizat că arestarea lui Maduro nu a fost un mesaj pentru preşedinta mexicană, Claudia Sheinbaum, pe care a descris-o ca fiind o “prietenă” şi “o femeie bună”, dar a subliniat : “cartelurile guvernează Mexicul; ea nu guvernează”.

El a dezvăluit că i-a propus lui Sheinbaum de mai multe ori ca armata americană să combată traficul de droguri din Mexic, dar preşedinta i-a cerut să nu facă acest lucru.

Trump a explicat că în Statele Unite sute de mii de oameni mor din cauza drogurilor care, potrivit lui, intră în mare parte în ţară pe la graniţa cu Mexicul: “În caz că nu ştiţi, acestea vin prin graniţa sudică. Trebuie să facem ceva în legătură cu Mexicul”, a spus el.

Când a venit la putere în urmă cu aproape un an, Trump a clasificat principalele carteluri de droguri din Mexic ca organizaţii teroriste străine şi a anunţat impunerea de taxe vamale asupra exporturilor mexicane şi canadiene, ca măsură de represalii pentru comerţul cu fentanil.

Guvernul Sheinbaum a oferit Statelor Unite cooperarea în combaterea traficului de droguri şi a migraţiei ilegale, dar a subliniat că suveranitatea teritorială a Mexicului este inviolabilă.

BVB | Știri BVB
LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (31/12/2025)

Incasare contravaloare obligatiuni corporative PK Development Holding SA

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (31/12/2025)

Rambursare anticipata obligatiuni corporative PK Development Holding S.A.

MECANICA CEAHLAU (MECF) (31/12/2025)

Instrainari substantiale de active

LION CAPITAL S.A. (LION) (31/12/2025)

Rambursare anticipata obligatiuni emise de PK Development Holding S.A.