International

Trump îi trimite în concediu forţat pe angajaţii programelor de diversitate din SUA

Preşedintele american Donald Trump i-a suspendat din funcţie pe angajaţii programelor de diversitate, trimiţându-i în concediu forţat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Angajaţii care lucrează în programele de diversitate, care urmează să fie închise la ordinul lui Trump, vor fi suspendaţi, până miercuri seara, a confirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, pe reţeaua de socializare X.

Ea a confirmat un mesaj de la Biroul Federal de Management al Personalului care cere să fie informaţi “toţi angajaţii birourilor DEIA (Diversitate, Echitate, Incluziune şi Accesibilitate) că sunt plasaţi în concediu administrativ plătit cu efect imediat”.

Administraţia “ia măsuri pentru a închide/pune capăt tuturor iniţiativelor, birourilor şi programelor DEIA”, se mai arată în mesaj, publicat pe X marţi seara.

În acelaşi timp, Trump a promis că va răzbuna “trădarea” care a fost, în opinia sa, alegerea democratului Joe Biden la Casa Albă în 2020.

El a spus că şi-a instruit echipa “să identifice şi să elimine (din funcţie) în mod activ peste 1.000 de persoane numite de administraţia anterioară”.

Oameni “care nu sunt aliniaţi cu viziunea noastră de a face America măreaţă din nou”, a precizat el pe Truth Social.

Trump a afirmat că patru persoane au fost deja “concediate” – inclusiv fostul şef al Statului Major Interarme, Mark Milley, unul dintre inamicii săi, demis dintr-o funcţie de consilier.

Amiralul Linda Fagan, numită de Joe Biden la conducerea Gărzii de Coastă a SUA şi prima femeie care conduce una dintre cele şase ramuri ale armatei, a fost, de asemenea, concediată.

Noua administraţie a retras, totodată, protecţia poliţiei de care se bucura John Bolton, fostul consilier pentru securitate naţională al Casei Albe în timpul primului mandat al republicanului şi care a devenit un critic acerb.

Întrebat despre acest lucru, Donald Trump a spus că fostul său consilier este un om “prost”.

De asemenea, şi-a apărat decizia de a graţia 1.500 de persoane condamnate pentru atacarea Capitoliului pe 6 ianuarie 2021 pentru a-l împiedica pe Joe Biden să preia funcţia sau, în cazul unora, de a le comuta pedepsele.

Printre beneficiarii acestei clemenţe se numără liderii a două miliţii de extremă dreapta, Oath Keepers şi Proud Boys.

“Sentinţele lor au fost ridicole şi excesive”, a spus Donald Trump, care chiar înainte de acest atac şi-a alimentat susţinătorii cu un discurs despre alegeri “fraudate” – o afirmaţie falsă pe care o menţine.

Articole recente

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

7 minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

13 minute ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

15 minute ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

35 de minute ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

41 de minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

44 de minute ago

This website uses cookies.

Read More