International

Trump îl numeşte pe şeful reţelei sale Truth Social la conducerea consiliului asupra informaţiilor al Casei Albe

Preşedintele american ales Donald Trump l-a numit sâmbătă pe Devin Nunes, care conduce reţeaua sa socială Truth Social, la conducerea unui consiliu consultativ al Casei Albe consacrat “comunităţii americane de informaţii”, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Devin se va sprijini pe experienţa sa în calitate de fost preşedinte al comisiei de informaţii din Camera reprezentanţilor şi pe rolul său-cheie în dezvăluirea farsei cu privire la Rusia pentru a-mi furniza evaluări independente asupra eficacităţii şi temeiniciei activităţilor serviciilor americane de informaţii”, explică Donald Trump într-un comunicat.

Devin Nunes este un fost membru al Congresului care a condus în cadrul acestuia comisia de informaţii la începutul primului mandat prezidenţial al lui Trump.

Acest republican a fost acuzat de FBI că abuzase de puterile sale pentru a spiona un responsabil al campaniei electorale a lui Donald Trump care avea numeroase contacte cu Rusia, în timpul anchetei asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Trump a precizat în comunicatul său că Nunes va rămâne director general al Truth Social, conducând în acelaşi timp consiliul consultativ.

Consiliul consultativ prezidenţial asupra informaţiilor (President’s Intelligence Advisory Board, PIAB) ar urma să fie o sursă independentă asupra activităţii serviciilor de informaţii.

Mai târziu sâmbătă, preşedintele ales a anunţat numirea unui alt apropiat al său, Ric Grenell, într-un post nou înfiinţat de trimis prezidenţial pentru misiuni speciale.

“Ric va lucra în unele dintre cele mai fierbinţi locuri din lume, inclusiv în Venezuela şi în Coreea de Nord”, a declarat Trump pe Truth Social.

Grenell, 58 de ani, a fost ambasador în Germania în timpul primului mandat al lui Donald Trump, trimis special al preşedintelui pentru negocierile de pace între Serbia şi Kosovo între 2019 şi 2020 şi director interimar al serviciilor americane de informaţii între februarie şi mai 2020.

Aceste numiri au loc la două săptămâni după ce Trump, ce urmează să depună jurământul în calitate de preşedinte pe 20 ianuarie, l-a numit pe Kash Patel în funcţia de director al FBI, înlocuindu-l pe directorul actual Christopher Wray.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

9 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

10 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

10 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

11 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More