International

Trump în proces civil pentru fraudă trei luni la New York, înaintea primarelor din 2024

Procesul civil pentru fraudă al lui Donald Trump şi al fiilor săi va dura trei luni, din octombrie până la Crăciun, fostul preşedinte al Statelor Unite fiind acuzat de justiţia statului New York că şi-a “umflat” patrimoniul cu miliarde de dolari între 2011 şi 2021, notează AFP, potrivit Agerpres.

Un judecător de la un tribunal din New York a stabilit deja că acest proces fără juriu va începe pe 2 octombrie la Manhattan. Într-un ordin dat publicităţii vineri, el a precizat că dezbaterile se vor prelungi până pe 22 decembrie, cu puţin timp înaintea primelor primare ale Partidului Republican, pe 15 ianuarie în Iowa (centru). Donald Trump, care visează să revină la Casa Albă, este favorit.

Audierile preliminare sunt programate să aibă loc la sfârşitul lui septembrie.

Înaintea acestui proces civil, procurorul general al statului New York (echivalentul ministrului regional al justiţiei), Letitia James, a transmis din nou vineri instanţei supreme locale sute de pagini de documente de acuzare împotriva lui Donald Trump şi a doi dintre fiii săi, Donald Jr şi Eric.

Aceasta pentru a susţine plângerea pe care magistratul a depus-o în septembrie 2022 pentru a cere în numele statului daune în valoare de 250 de milioane de dolari de la Trump, fiii săi şi grupul lor familial Trump Organization pentru fraudă fiscală şi financiară.

Acest procuror, ales din Partidul Democrat, îl acuză pe miliardarul republican şi pe copiii săi că au manipulat “în mod deliberat” – în sus şi în jos – evaluările activelor grupului – cluburi de golf, hoteluri de lux şi alte proprietăţi – pentru a obţine împrumuturi mai avantajoase de la bănci sau reducerea impozitelor.

Potrivit documentelor judiciare dezvăluite pe 30 august de procurorul James, Trump este suspectat că a “umflat în mod fals valoarea activelor sale cu miliarde de dolari” în fiecare an între 2011 şi 2021 – inclusiv când era preşedinte din 2017 până în 2021. Aceste variaţii erau atunci estimate la “între 17% şi 39%, sau între 812 milioane dolari şi 2,2 miliarde dolari” în fiecare an.

Într-o nouă estimare “prudentă” dezvăluită vineri de biroul procurorului general, supraevaluarea patrimoniului lui Trump se ridică mai repede la “între 1,9 miliarde de dolari şi 3,6 miliarde de dolari pe an”.

Fostul preşedinte a denunţat în repetate rânduri un dosar “ridicol” condus de un magistrat afro-american “rasist”.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

o oră ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More