Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în sud-vestul Scoţiei, cu câteva ore înainte de a se întâlni cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta un posibil acord privind taxele vamale menit să evite un război comercial între UE şi SUA, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Purtând o şapcă albă inscripţionată cu “SUA”, preşedintele american a salutat din maşina de golf ziariştii după ce a ajuns pe teren în jurul orei 10:00 GMT, însoţit de mai mulţi consilieri. În contrast cu protestele împotriva lui care au avut loc în oraşele scoţiene Edinburgh şi Aberdeen, mai mulţi simpatizanţi l-au aşteptat în apropierea terenului de golf cu sloganuri prin care şi-au manifestat simpatia faţă de el, precizează Agerpres.
Duminică a fost a doua zi consecutivă în care Trump, care a sosit în Scoţia vineri pentru o vizită personală de patru zile, practică sportul său preferat. El o va primi pe Von der Leyen în această după-amiază la complexul de golf din Turnberry, în încercarea de a ajunge la un compromis care să evite impunerea unor taxe vamale americane de 30% asupra produselor europene începând cu 1 august, cum a ameninţat Trump că ar urma să se întâmple în lipsa unui acord.
Preşedintele american se va întâlni apoi, luni, cu prim-ministrul britanic Keir Starmer, după care va pleca la celălalt complex de golf al său din Aberdeen (nord-estul Scoţiei), unde va inaugura marţi un nou teren de golf şi se va întâlni cu prim-ministrul scoţian John Swinney.
Ursula von der Leyen participă la întâlnirea cu Trump în speranţa de a obţine un acord comercial echilibrat între UE şi SUA, principalul ei obiectiv fiind să prevină impunerea de către SUA a taxelor vamale cu care a ameninţat preşedintele american, acesta din urmă fiind nemulţumit de uriaşul deficit comercial pe care SUA îl înregistrează în relaţiile comerciale cu UE.
În anul 2024, UE a exportat bunuri în valoare de 606 miliarde de dolari către SUA, în timp ce exporturile SUA către ţările UE au însumat 370 de miliarde de dolari, de unde rezultă deficit comercial de 236 de miliarde de dolari în defavoarea SUA, conform datelor oficiale, care nu includ serviciile.
Conform unor surse diplomatice, cele două părţi se îndreaptă spre un compromis care ar stabili taxe vamale de 15% asupra produsele europene importate de SUA, după modelul acordului convenit de această ţară cu Japonia. În urma deciziilor anterioare luate de Trump, exporturile din UE sunt în prezent taxate la intrarea în SUA cu 10%, aceasta fiind o taxă vamală de bază, în cazul vehiculelor taxele vamale urcând la 25%, iar pentru oţel şi aluminiu la 50%
La sosirea în Scoţia, Trump a declarat vineri că “există o şansă de 50%” de a ajunge la un acord cu UE, adăugând însă că mai sunt “aproximativ 20 de probleme de rezolvat”. El a susţinut că este “nerăbdător” să se întâlnească cu Ursula von der Leyen, pe care a descris-o drept o “femeie foarte respectată”. O exprimare diplomatică politicoasă ce contrastează cu alte declaraţii ale lui Trump, care a spus anterior despre UE că a fost creată pentru a “spolia” SUA.
Deşi tonul declaraţiilor pare a fi unul de apropiere, potrivit Financial Times sâmbătă seară au avut loc discuţii tensionate între negociatorii europeni şi americani asupra taxelor vamale care privesc oţelul, sectorul auto şi produsele farmaceutice. Von der Leyen soseşte astfel la întâlnirea cu Trump pregătită cu un arsenal de represalii comerciale în valoare de 93 de miliarde de euro, măsuri aprobate de cele 27 de state membre ale UE.
Aşadar, în lipsa unor progrese, un prim pachet din aceste măsuri europene de represalii ar urma să intre în vigoare pe 7 august şi ar include suprataxe vamale pentru produsele americane, ca răspuns la taxele vamale de 50% deja impuse de SUA importurilor europene de oţel şi aluminiu. Un al doilea pachet, mai amplu, ar urma să intre în vigoare între septembrie 2025 şi februarie 2026 şi ar include taxe vamale de 25% pentru importurile de automobile şi componente auto din SUA, precum şi restricţii asupra exporturilor de fier vechi către SUA.