Update articol:

Trump Media anunţă o fuziune de 6 miliarde de dolari cu compania de fuziune nucleară TAE Technologies; acţiunile DJT au urcat cu 33%

Trump Media and Technology Group a anunţat joi un acord de fuziune cu TAE Technologies, o companie privată specializată în energie de fuziune, într-o tranzacţie evaluată la peste 6 miliarde de dolari, relatează CNBC, potrivit News.ro.

Acordul, realizat integral prin schimb de acţiuni şi estimat să se finalizeze la jumătatea anului 2026, va duce la deţinerea a aproximativ 50% din compania combinată de către acţionarii fiecărei părţi.

Acţiunile Trump Media, care scăzuseră cu peste 75% faţă de maximul atins în luna ianuarie, au explodat cu 33% după deschiderea şedinţei de tranzacţionare.

Schimbarea majoră de direcţie pentru Trump Media, compania care operează platforma de social media Truth Social a preşedintelui Donald Trump, vine pe fondul creşterii accelerate a cererii de energie, alimentată de competiţia dintre Statele Unite şi China pentru supremaţia în inteligenţa artificială.

În prezent, nu există centrale comerciale care să producă electricitate prin fuziune nucleară, o tehnologie considerată de viitor, cu potenţialul de a furniza energie abundentă fără riscurile asociate fisiunii nucleare. Potrivit comunicatului, fuziunea ar crea ”una dintre primele companii de fuziune listate public din lume”.

Trump Media a fost de acord să furnizeze până la 200 de milioane de dolari în numerar către TAE la semnarea acordului, cu încă 100 de milioane de dolari disponibili după depunerea documentaţiei de reglementare cunoscută sub numele de formular S-4.

Preşedintele Trump Media, Devin Nunes, şi directorul general al TAE, Dr. Michl Binderbauer, vor ocupa funcţia de co-directori executivi ai companiei rezultate în urma fuziunii.

Într-o conferinţă telefonică susţinută joi dimineaţă, Nunes a declarat că tranzacţia este aliniată cu ”principiile America First” ale companiei şi cu strategia sa de a căuta combinaţii care aduc ”tehnologii transformative, cu potenţial de creare de valoare semnificativă pe termen lung şi impact societal major”. Participanţii nu au avut posibilitatea de a adresa întrebări, iar apelul s-a încheiat după aproximativ opt minute.

Nunes a menţionat că Trump Media deţinea active de peste 3 miliarde de dolari în noiembrie, o mare parte provenind din rezervele de bitcoin acumulate în acest an, pe măsură ce compania s-a extins în zona cripto şi a serviciilor financiare.

Cu toate acestea, Trump Media continuă să înregistreze venituri modeste şi pierderi nete. Compania a raportat venituri de sub 2,7 milioane de dolari în primele nouă luni din 2025, majoritatea provenind din publicitate pe Truth Social, platformă care, în ciuda statutului de canal preferat de comunicare al preşedintelui, se confruntă cu o competiţie puternică din partea reţelelor sociale consacrate, precum X.

După finalizarea tranzacţiei, Trump Media & Technology Group va deveni holding pentru Truth Social, Truth+, Truth.Fi, TAE, TAE Power Solutions şi TAE Life Sciences, printre altele.

Donald Trump deţine indirect peste 114 milioane de acţiuni Trump Media. Înainte de preluarea mandatului în ianuarie, el a transferat participaţia majoritară într-un trust revocabil, administrat exclusiv de fiul său cel mare, Donald Trump Jr.

După fuziune, compania rezultată îşi propune să construiască ”prima centrală de fuziune nucleară la scară utilitară din lume”, sub rezerva aprobărilor necesare.

Potrivit companiilor, centralele de fuziune ar putea furniza electricitate ”economică, abundentă şi fiabilă”, sprijinind ambiţiile SUA în domeniul inteligenţei artificiale şi menţinerea dominaţiei economice globale.

TAE susţine că deţine 1.600 de brevete şi a atras peste 1,3 miliarde de dolari de la investitori precum Google, Chevron şi Goldman Sachs.

BVB | Știri BVB
SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/12/2025)

Mentinerea componentei comitetelor consultative ale CA

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL30E) (18/12/2025)

Mentinerea componentei comitetelor consultative ale CA