Update articol:

Trump numeşte Iranul “cea mai distructivă forţă” şi promite că nu va deţine armă nucleară

Donald Trump/ Sursa foto: whitehouse.gov

Preşedintele american Donald Trump a numit marţi Iranul “cea mai distructivă forţă” din Orientul Mijlociu, acuzând Teheranul de instabilitatea din regiune şi avertizând că Statele Unite nu îi vor permite niciodată să deţină o armă nucleară, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Oferind ceea ce el a descris ca fiind atât un avertisment final, cât şi o posibilă deschidere pentru diplomaţie, Trump a afirmat că Iranul are de ales între a-şi continua “haosul şi teroarea” sau o cale către pace.

Teheranul a negat în mod repetat acuzaţiile de alimentare a instabilităţii în Orientului Mijlociu.

Trump a menţionat că este dispus să încheie un nou acord cu Republica Islamică, dar numai dacă liderii acesteia schimbă cursul.

“Vreau să fac o înţelegere cu Iranul”, a spus el. “Dar dacă conducerea Iranului respinge această ramură de maslin…, nu vom avea de ales decât să exercităm o presiune masivă maximă”, a declarat preşedintele Trump.

Adresându-se la un summit de investiţii în capitala saudită Riad, Trump a avertizat că “Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară” şi a precizat că oferta sa pentru un acord nu va dura pentru totdeauna.

Trump a menţionat, de asemenea, un contrast puternic între ceea ce el a numit “viziunea constructivă” a Arabiei Saudite şi “colapsul şi suferinţa” despre care a spus că au fost cauzate de liderii iranieni.

“Nu ar putea exista un contrast mai puternic cu calea pe care aţi urmat-o în Peninsula Arabică decât dezastrul care se desfăşoară chiar în Golful Iranului”, a adăugat Trump.

BVB | Știri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (18/08/2025)

Hotararea AGAE din data de 18 august 2025

VRANCART SA (VNC) (18/08/2025)

Intalnire investitori si analisti - Semestrul 1 2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/08/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 11.08.2025 - 15.08.2025