Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDonald Trump
Donald Trump l-a primit marţi la New York pe fostul lider japonez Taro Aso, potrivit echipei sale de campanie, în cadrul diplomaţiei din umbră desfăşurate de candidatul republican la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Cei doi s-au întâlnit la Trump Tower, una dintre proprietăţile fostului preşedinte al Statelor Unite şi magnat imobiliar, aflat în prezent în proces la New York.
“Este un om foarte respectat în Japonia şi nu numai, cineva pe care l-am apreciat şi l-am cunoscut”, a declarat Donald Trump primindu-l pe Taro Aso, potrivit unei înregistrări video difuzate pe reţelele sociale de echipa sa de campanie.
“Ne preţuim reciproc şi vom discuta astăzi despre Japonia şi Statele Unite şi despre multe alte lucruri”, a adăugat el.
Republicanul se străduieşte – atunci când nu este la tribunal – să desfăşoare o diplomaţie din umbră, discutând cu responsabili străini şi criticând politica preşedintelui Joe Biden, rivalul său pentru alegerile din noiembrie.
În ultimele săptămâni, el i-a primit pe şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, pe preşedintele polonez, Andrzej Duda, precum şi pe liderul ungar Viktor Orban.
Colaborator apropiat al fostului prim-ministru Shinzo Abe, Taro Aso este considerat în continuare o persoană cu influenţă în cadrul Partidului Liberal Democrat japonez.
Fără a menţiona direct întâlnirea sa cu responsabilul japonez, Donald Trump a comentat marţi dimineaţă cursul de schimb dintre yen şi dolar. Moneda japoneză a scăzut recent la cel mai jos nivel faţă de dolar din ultimii 34 de ani.
“Pentru oamenii proşti, pare un lucru bun, dar este un dezastru pentru producătorii noştri”, a afirmat el pe Truth Social.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre reforma în administraţie, că se…
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 700 milioane de lei de la bănci, prin două…
Acționarii Romgaz au fost convocați, pe 20 octombrie, pentru aprobarea emisiunii unei a doua tranșe…
Departamentul pentru Situații de Urgență și Asociația Energia Inteligentă lansează „Ghidul de conduită în cazul…
Stanton Chase, firmă internațională de executive search și consultanță în leadership, împlinește douăzeci de ani…
“Considerăm necesară încurajarea piețelor centralizate adevărate, de tip pur bursier, de energie electrică și gaze…
This website uses cookies.
Read More