Categories: Fără categorie

Trump sare în apărarea lui Giuliani după o relatare din presă că ar fi vizat de o anchetă federală

Preşedintele american Donald Trump l-a apărat sâmbătă pe avocatul său Rudy Giuliani drept “un luptător legendar împotriva infracţionalităţii” şi un “avocat minunat”, după o relatare din media potrivit căreia procurorii federali anchetează dacă fostul primar din New York a încălcat legea privind lobby-ul politic în contactele sale cu Ucraina, relatează Reuters.

“Deci acum îl urmăresc pe legendarul ‘luptător împotriva infracţionalităţii’ şi pe cel mai mare primar din istoria New York-ului, Rudy Giuliani”, a scris Trump într-o postare pe Twitter.

“Poate părea puţin necizelat uneori, dar este un tip extraordinar şi un avocat minunat. O aşa vânătoare de vrăjitoare partizană are loc în SUA. Ruşinos”, a mai postat el pe Twitter, potrivit Agerpres.

New York Times a relatat vineri seară că procurorii federali din Manhattan investighează acţiunile lui Giuliani privitoare la Ucraina în cadrul unui dosar în care sunt implicaţi doi dintre asociaţii săi de afaceri, Lev Parnas, originar din Ucraina, şi Igor Fruman, originar din Belarus.

Cei doi bărbaţi, care l-au ajutat pe Giuliani să-i investigheze pe fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden şi pe fiul său Hunter, au fost arestaţi joi pentru ceea ce procurorii americani au numit o schemă ilegală de a îndrepta bani spre un comitet electoral pro-Trump şi spre alţi candidaţi politici.

Întrebat despre relatarea din New York Times, Giuliani a declarat pentru Reuters: “Nu am făcut niciodată lobby pentru nimeni. Dacă vor să mă întrebe sunt fericit să dovedesc acest lucru. Dar nu m-au întrebat”.

Un purtător de cuvânt al parchetului federal din Manhattan a refuzat să comenteze informaţia.

Trump a provocat confuzie privind relaţia sa cu Giuliani vineri, răspunzând că nu ştie când a fost întrebat dacă acesta este încă avocatul său personal.

Fosta ambasadoare a SUA în Ucraina Marie Yovanovitch a declarat în cadrul unei audieri în Camera Reprezentanţilor, vineri, că preşedintele a înlăturat-o de la post “pentru afirmaţii nefondate şi false”, după ce a fost atacată de Giuliani.

Ancheta din cadrul procedurii de destituire a lui Trump este axată pe o convorbire de la 25 iulie în care Trump a făcut presiuni asupra lui Volodimir Zelenski să-l investigheze pe Joe Biden, posibilul său rival în alegerile prezidenţiale din 2020.

Giuliani a acuzat-o pe Marie Yovanovitch că a blocat eforturile de a convinge Ucraina să-i investigheze pe Joe şi Hunter Biden, potrivit Reuters.

Articole recente

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

5 minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

7 minute ago

Zelenski a promulgat legea ce restabileşte independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi că a promulgat legea ce restabileşte independenţa organismelor…

44 de minute ago

Dragoş Pîslaru: Data limită pe care o avem pentru reforma pensiilor speciale este 28 noiembrie 2025

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat joi că data limită pe care…

48 de minute ago

This website uses cookies.

Read More