International

Trupe americane vor fi ”probabil” transferate din Germania în Polonia, afirmă Trump

Trupe americane vor fi “probabil” transferate din Germania în Polonia, a declarat miercuri preşedintele american, Donald Trump, primindu-l la Casa Albă pe omologul său polonez, Andrzej Duda, fără să ofere detalii în legătură cu numărul acestora, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Polonezii “ne-au întrebat dacă vom trimite suplimentar soldaţi. Probabil vom pleca din Germania în Polonia”, a spus liderul administraţiei de la Washington în faţa jurnaliştilor.

“Ne vom reduce forţele din Germania. Unele vor reveni acasă, altele vor merge în alte locuri, iar Polonia va fi unul din locurile acestea din Europa”, a adăugat el.

Preşedintele Statelor Unite, care de multă vreme reproşează Berlinului că nu contribuie suficient la cheltuielile militare ale NATO, a anunţat săptămâna trecută că doreşte să reducă semnificativ numărul soldaţilor americani staţionaţi în Germania, de la 52.000 la 25.000.

După acest anunţ, speculaţiile se concentrează asupra mutării unora dintre ei în Polonia, Varşovia solicitând cu insistenţă creşterea ajutorului militar american.

Aflat în grădina Casei Albe, şeful statului polonez a declarat miercuri că “nu îndrăzneşte să îi spună preşedintelui american unde să-şi trimită soldaţii”, dar a subliniat că i-a cerut acestuia “să nu retragă trupele americane din Europa” pentru a putea păstra securitatea continentului.

 

Articole recente

Nicuşor Dan: Nuclearul este una din zonele în care, în competiţia globală, România are un avantaj competitiv

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că nuclearul este una…

37 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan: În momentul acesta coaliţia funcţionează şi merge înainte

În momentul acesta coaliţia de guvernare funcţionează şi merge înainte, a afirmat, miercuri, la Cernavodă,…

41 de minute ago

Mediul de afaceri din România: Impozitul minim pe cifra de afaceri descurajează investiţiile şi erodează competitivitatea

Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…

o oră ago

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 90 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…

4 ore ago

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More