Update articol:

Țuca Zbârcea & Asociații obține resesizarea CJUE pentru a lămuri legalitatea monopolului național pe piața de energie electrică

Dan Cristea-Serban Sarbu-Tuca Zbarcea & Asociatii

Curtea de Apel București a admis o sesizare a echipei de avocați a Țuca Zbârcea & Asociații privind o retrimitere preliminară în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul aceluiași litigiu național, bazată pe nevoia de a lămuri legalitatea unui monopol național în funcție de prevederile dreptului primar al Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă.

Într-o speță care privește funcționarea piețelor de energie electrică europene, respectiv legalitatea existenței unui drept special și exclusiv asupra administrării acestor piețe într-un Stat Membru, Curtea de Apel București a realizat o primă sesizare preliminară în cursul anului 2021. Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a pronunțat hotărârea în primăvara anului 2023, litigiul fiind apoi redeschis pe rolul instanței bucureștene.

Subsecvent, avocații Țuca Zbârcea & Asociații au solicitat resesizarea Curții de Justiție a UE argumentând nevoia unor lămuriri asupra conformității legislației naționale cu prevederile Tratatului de Funcționare al Uniunii Europene, raportat la elemente de fapt suplimentar relevante pentru Curte. Această solicitare de retrimitere preliminară a fost încuviințată de Curtea de Apel București, care a admis cele 3 noi întrebări preliminare propuse și a dispus resesizarea Curții de Justiție a UE.

Este vorba de procesul în care BRM a dat în judecată ANRE, pentru acordarea licenței de  organizare și administrare de piețe centralizate de energie electrică.

Solutia pe scurt a instanței precizează: “În temeiul art. 267 alin. 2 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare cu privire la următoarele întrebări:

1. O prevedere naţională care impune acordarea unei singure licenţe pentru operarea pieţei de energie electrică reprezintă o încălcare a libertăţii de stabilire prevăzută de art. 49 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, respectiv a libertăţii de prestare a serviciilor prevăzută de art. 56 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene?

2. Articolul 35 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene trebuie să fie interpretat în sensul că o legislaţie naţională care impune producătorilor naţionali şi europeni de energie electrică să oferteze întreaga cantitate de energie electrică disponibilă, pe platformele administrate de un singur operator al pieţei naţionale de energie electrică desemnat pentru serviciile de tranzacţionare de energie electrică, constituie o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative la export, care nu este susceptibilă să fie justificată pe motive de siguranţă publică legate de siguranţa alimentării cu energie, în măsura în care o astfel de legislaţie nu este proporţională cu obiectivul urmărit?

3. Articolele 102 şi 106 alineat 1 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene coroborate cu art. 4 alineatul 3 al Tratatului Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că reglementarea naţională care prevede că la nivelul unui stat membru poate fi acordată o singură licenţă pentru prestarea de servicii de intermediere a ofertelor de vânzare şi cumpărare de energie electrică pe piaţa angro la termen constituie o restrângere a concurenţei, în sensul acestor dispoziţii?

Suspendă judecata cauzei având ca obiect anulare act administrativ şi ca părţi reclamanta BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI S.A, pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI şi intervenientele FEDERAŢIA EUROPEANĂ A COMERCIANŢILOR DE ENERGIE, ASOCIATIA BROKERILOR DE ENERGIE DIN LONDRA, ASOCIATIA EUROPEANĂ A PIEŢELOR ŞI INTERMEDIARILOR, până la pronuntarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecăţii. Cererea se va depune la sediul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi 06.10.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Strategia legală și reprezentarea entității reclamante a fost coordonată de o echipă de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații specializată în contencios administrativ, condusă de Dan Cristea, avocat partener, și avându-l în componență pe Șerban Sârbu, avocat colaborator. Echipa a fost sprijinită și de colaborarea cu avocatul Andrei Georgescu, partener în cadrul 360Competition.

„Retrimiterile preliminare – formularea unei trimiteri preliminare subsecvente în aceeași speță – reprezintă un procedeu mai rar în cadrul procedurilor de dialog dintre instanța națională și cea unională, ba chiar cu extrem de puțin precedent pentru România. Cu atât mai mult ne bucură hotărârea Curții de Apel București de a opta pentru acest instrument legal, mai ales că decizia este puternic justificată de circumstanțele factuale din speță, dar și de faptul că interpretul suprem al Tratatelor este întotdeauna instanța Uniunii Europene, iar nu cea națională. Echipa noastră de contencios administrativ are acum în derulare 2 proceduri diferite de sesizare preliminară în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, una în domeniul achizițiilor publice, alta în domeniul energiei, și privește cu încredere folosirea acestei pârghii legale atunci când complexitatea speței și drepturile legitime ale clienților noștri o impun”, a declarat Dan Cristea, avocat partener al Țuca Zbârcea & Asociații.

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025