Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com/RalucaTurcan
Prim-vicepreşedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, a precizat, sâmbătă, că deprecierea leului şi creşterea euro este “o fluctuaţie temporară”, care nu a fost creată de situaţia economică sau politică din România, potrivit Agerpres.
“Creşterea punctuală a euro, zilele trecute, este o fluctuaţie temporară, de altfel, cu câteva zile înainte, leul ajunsese să se consolideze la o valoare favorabilă. Din nefericire, în contextul internaţional al fluctuaţiilor de cerere şi ofertă, a avut de suferit şi leul românesc. Am avut o discuţie cu ministrul Finanţelor şi care a apreciat clar că această scădere a leului din ultimele zile nu are nicio legătură cu evoluţia economiei româneşti, cu contextul economic al României, ci a fost generată strict de evoluţiile euro în plan regional”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Întrebată de presă dacă nu cumva situaţia politică instabilă din România a dus la creşterea euro, Turcan a răspuns: “Nu există nicio legătură. În secunda zero în care Guvernul a fost demis şi am anunţat alegeri anticipate, leul a avut cea mai bună evoluţie şi atunci s-a simţit semnalul existent în piaţă cu privire la raportarea la contextul politic din momentul respectiv şi la aşteptarea legată de alegeri anticipate. Aşadar, răspicat, nu există nicio legătură între ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în România şi aşteptarea de alegeri anticipate şi deprecierea punctuală a euro generată de contextul financiar regional.”
Leul s-a depreciat joi cu 0,45 bani (0,09%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,7834 lei/euro. BNR a cotat miercuri euro la 4,7789 de lei. Leul a mai atins o cotaţie minimă record joi, 21 noiembrie, când cursul a fost de 4,7808 lei/euro.
La finele lunii ianuarie, analiştii financiari CFA România anticipau o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la un curs 4,8823 lei/euro, şi o majorare a ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte cât şi pentru cele lungi.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More