Politica

Turcan: Reglementarea activităţilor casnice va aduce o serie de avantaje pentru piaţa muncii şi sistemul public de pensii

Aproximativ 1,2 milioane de persoane ar putea obţine dreptul la asigurări de sănătate şi la pensie, odată ce activităţile casnice, care în prezent se desfăşoară în mare parte la negru, vor fi reglementate corespunzător, a transmis marţi, pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

Ea a precizat că a discutat cu reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor despre reglementarea activităţilor casnice.

“Am dezbătut astăzi reglementarea activităţilor casnice cu reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor, având cu toţii convingerea că acest demers va aduce o serie de avantaje pentru piaţa muncii şi pentru sistemul public de pensii, dar mai ales pentru toţi cei care astăzi muncesc în acest fel, fără a fi asiguraţi medical şi fără a putea să obţină un drept de pensie. Potrivit datelor INS, avem 39% din populaţie inactivă şi estimăm că aproximativ 1,2 milioane de persoane ar putea obţine aceste drepturi odată ce activităţile casnice, care în prezent se desfăşoară majoritar la negru, vor fi reglementate corespunzător”, a notat ministrul.

Raluca Turcan a subliniat că efectele acestui proiect vor consta în reducerea muncii nedeclarate, în introducerea de categorii profesionale care nu se regăsesc în prezent în piaţa muncii şi în creşterea numărului celor care vor plăti contribuţii de asigurări sociale pentru a avea acces la servicii medicale ori la obţinerea unui drept de pensie.

“Ne dorim ca aceste activităţi să fie accesibile şomerilor indemnizaţi şi beneficiarilor de venit minim garantat şi lucrăm pentru a obţine cea mai bună variantă tehnică, astfel încât activităţile casnice să fie suficient de atractive pentru ca oamenii să prefere să lucreze legal, nu la negru”, a adăugat ea.

Articole recente

Un oficial de la Banca Naţionala a Poloniei vede motive pentru reducerea ratei dobânzii, dar avertizează asupra riscurilor

Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…

26 de minute ago

Fenechiu: Eu cred că nu se pune în momentul de faţă problema majorării vârstei de pensionare

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…

27 de minute ago

Danemarca şi alte patru state din NATO desfăşoară exerciţii militare în Groenlanda

Groenlanda, teritoriu autonom danez, găzduieşte începând de marţi manevre militare la care participă Danemarca şi…

29 de minute ago

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

56 de minute ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

o oră ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More