International

Turcia: Ankara continuă să respingă trecerea navelor militare ruse prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele

Turcia a continuat să respingă accesul navelor militare ruse în strâmtorile Bosfor şi Dardanele, a anunţat marţi seară ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu, într-o declaraţie la postul de radio Habertürk, potrivit DPA, precizează Agerpres.

Conform Convenţiei de la Montreux din 1936, Turcia are controlul asupra celor două strâmtori care fac legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană. Deşi navele comerciale pot traversa liber strâmtorile pe timp de pace, navele militare sunt supuse anumitor restricţii.

Moscova a formulat cereri pentru trecerea navelor sale şi ulterior a retras solicitările după ce partea turcă i-a cerut acest lucru, a adăugat Cavusoglu.

Rusia solicitase trecerea anumitor nave, care nu sunt înregistrate, în Marea Neagră.

Potrivit EFE, solicitarea părţii ruse a fost făcută pentru patru vase în zilele de 27 şi 28 februarie, altfel spus, în plină invazie.

“Nu am permis trecerea a patru nave ruseşti prin Bosfor. Le-am transmis acest lucru ruşilor într-un mod foarte civilizat. Nici Rusia şi nici nimeni altcineva nu trebuie să se simtă ofensat”, a menţionat ministrul turc, citat de EFE.

Soner Cagaptay, expert în cadrul Washington Institute, a afirmat că pentru moment restricţiile respective nu ar trebui să fie un dezavantaj pentru Rusia. Preşedintele rus Vladimir Putin are deja la dispoziţie toate navele militare de care are nevoie în Marea Neagră, a explicat Cagaptay pentru DPA.

În dimineaţa zilei de 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, atacul fiind precedat de o declaraţie a preşedintelui rus care le-a transmis conaţionalilor săi că este vorba despre o “operaţiune specială” pentru “demilitarizarea şi denazificarea” ţării vecine.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

30 de minute ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

37 de minute ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

45 de minute ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

60 de minute ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

o oră ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More