Categories: Fără categorie

Turcia anunţă descoperirea altor 85 de miliarde metri cubi de gaze naturale în Marea Neagră

Turcia şi-a îmbunătăţit estimările privind rezervele de gaze naturale descoperite la un zăcământ din Marea Neagră până la 405 miliarde metri cubi, după ce a identificat rezerve suplimentare în valoare de 85 de miliarde metri cubi, a anunţat sâmbătă preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În luna august, Turcia a anunţat descoperirea celor mai mari depozite de gaze naturale din istoria sa, un câmp din Marea Neagră care ar conţine 320 de miliarde metri cubi de gaze naturale. Încă de atunci analiştii spuneau că aceasta este o descoperirea majoră şi, de asemenea, una dintre cele mai mari descoperiri la nivel global în 2020.

Locul unde au fost descoperite gazele naturale este perimetrul Tuna-1, amplasat la aproximativ 150 de kilometri de coasta Turciei, la intersecţia dintre frontierele maritime ale Bulgariei şi României cu apele teritoriale ale Turciei şi aproape de blocul Neptun din România, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii.

“Lucrările la această gaură de foraj au fost finalizate după ce s-a ajuns la o adâncime de 4.775 de metri, aşa cum era programat anterior”, a spus Erdogan de la bordul navei de foraj Fatih.

Preşedintele Turciei a precizat că luna viitoare nava Fatih va demara operaţiunile la alte găuri de foraj la acelaşi perimetru, după ce va reveni din port pentru lucrări de mentenanţă. O a doua navă de foraj, denumită Kanuni, se îndreaptă şi ea spre Marea Neagră pentru operaţiuni de foraj, a mai spus Erdogan.

Dacă aceste gaze vor putea fi exploatate comercial, aceasta ar elimina dependenţa Turciei de importurile de energie din Rusia, Iran şi Azerbaidjan.

Turcia intenţionează să înceapă să utilizeze aceste resurse încă din 2023. O sursă din apropierea acestui dosar a spus că autorităţile turce mizează pe livrări anuale de 15 miliarde metri cubi începând din 2025.

Ankara se aşteaptă ca furnizorii săi de gaze naturale să îi ofere preţuri mai competitive şi o mai mare flexibilitate dacă vor să îşi reînnoiască contractele pe termen lung în valoare de 16 miliarde metri cubi pe an. Aproape un sfert din contractele pe termen lung de aprovizionare cu gaze ale Turciei expiră anul viitor, inclusiv cele care privesc importurile de gaze prin conducte semnate cu grupul rus Gazprom şi grupul SOCAR din Azerbaidjan, precum şi un contract de aprovizionare cu gaze naturale lichefiate semnat cu Nigeria.

În ultimii ani, Turcia a cumpărat trei nave de foraj maritim şi a extins în mod semnificativ operaţiunile de explorare energetică în Marea Neagră şi în apele disputate din estul Mediteranei. Turcia importă în prezent aproape toată energia de care are nevoie şi orice descoperire de gaze naturale ar ajuta şi la reducerea unui deficit de cont curent cronic care pune presiune asupra lirei turceşti.

Cu toate acestea, analiştii avertizează că Turcia nu are experienţă în producţia de gaze din ape adânci şi cel mai probabil va fi nevoită să se alieze cu o mare companie petrolieră pentru a putea exploata zăcământul.

“Chiar dacă descoperirea va fi confirmată şi va fi dezvoltată, ar putea fi nevoie de patru până la şase ani pentru a ajunge în faza de producţie”, a afirmat John Bowlus, editor şef la Energy Reporters.

În apele teritoriale ale României, în urmă cu opt ani, Petrom şi Exxon au anunţat că au descoperit zăcământul de mare adâncime Neptun, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră în ultimele decenii. Aceste gaze ar asigura auto-suficienţa României iar, dacă vor fi exportate, ar permite României să devină un hub regional în aprovizionarea cu gaze.

Geanina Voda

Geanina Vodă - membru fondator FinancialIntelligence.ro Geanina Vodă, membru fondator FinancialIntelligence.ro, a fost director de calitate la cotidianul “Bursa", având o experienţă de circa 20 de ani în cadrul societății. Pe parcursul carierei profesionale, Geanina Vodă a parcurs treptele ierarhice, de la preluarea anunțurilor de mică publicitate până la conducerea executivă a societății. Geanina Voda a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Articole recente

Concordia: Analiza bugetului de stat pentru anul 2021 – puncte slabe și puncte forte

Deși există reajustări importante, proiectul de buget pentru 2021 putea fi mai ambițios în anumite…

3 minute ago

Agroland cea mai extinsa retea de magazine agricole din Romania se listeaza pe piata AeRO – SMT BVB in data de 1 martie

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) informeaza ca luni, 1 martie, actiunile Agroland Business System, societatea care opereaza…

14 minute ago

Cîmpeanu ar vota propunerea privind 12 călătorii dus-întors gratuite cu trenul pentru studenţi

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că ar vota propunerea ca studenţii să primească…

27 de minute ago

Preşedintele rus şi cancelarul austriac au discutat despre posibilitatea livrării şi producţiei Sputnik V în Austria

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul austriac Sebastian Kurz au evocat posibilitatea ca doze de…

30 de minute ago

SUA nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, susţine Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri că SUA nu vor accepta niciodată anexarea de…

52 de minute ago

Un rar diamant brut de 242 de carate, oferit spre vânzare de Alrosa la o licitaţie din Dubai

Producătorul Alrosa, aflat sub controlul statului rus, va oferi spre vânzare un rar diamant brut…

o oră ago