International

Turcia: Autoritatea electorală decide ca alegerile municipale din Istanbul să fie reluate

Consiliul suprem electoral (YSK) din Turcia a decis organizarea de noi alegeri municipale la Istanbul pe data de 23 iunie, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii în seara zilei de luni, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Consiliul suprem electoral a decis anularea votului şi reluarea alegerilor municipale din Istanbul pe motivul constituirii nelegale a comisiilor în anumite secţii de votare de către comisiile electorale districtuale.
YSK a decis de asemenea depunerea de plângeri penale împotriva oficialilor comisiilor electorale districtuale care au numit oficialii din secţiile de votare respective.
Cererea de reluare a scrutinului a fost solicitată de partidul de guvernământ AKP şi de preşedintele acestuia, Recep Tayyip Erdogan, relatează dpa şi AFP.
“Alegerile de la Istanbul vor fi reluate”, şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter reprezentantul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) pe lângă YSK, Recep Ozel.
Pe 16 aprilie, formaţiunea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, AKP a înaintat o “contestaţie extraordinară” la alegerile pentru primăria Istanbul, cerând anularea votului şi reluarea alegerilor, invocând “nereguli” în votul de pe 31 martie.
O zi mai târziu, consiliul electoral provincial i-a înmânat lui Ekrem Imamoglu, candidatul principalului partid de opoziţie, Partidul republican al poporului (CHP), certificatul oficial care atesta alegerea sa ca primar.
Deşi AKP şi-a proclamat victoria la nivel naţional în alegerile de la 31 martie, formaţiunea a pierdut două scrutine cruciale din punct de vedere politic şi psihologic, la Ankara şi Istanbul, notează dpa. 

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

3 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

3 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

3 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

3 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More