International

Turcia condamnă vizita unui ministru israelian de extrema dreaptă pe Esplanada Moscheilor pentru a se ruga

Turcia a denunţat duminică vizita ministrului israelian de extrema dreaptă Itamar Ben Gvir pe Esplanada Moscheilor în Ierusalimul de Est – sector ocupat de Israel – pentru a se ruga, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Condamnăm ferm vizita făcută la Moscheea Al-Aqsa de unii miniştri israelieni, sub protecţia poliţiei israeliene şi însoţiţi de grupuri de colonişti israelieni”, a declarat Ministerul turc de Externe într-un comunicat.

Ministrul israelian pentru securitatea naţionale a condus public duminică dimineaţă o rugăciune evreiască în acest lăcaş de înaltă sensibilitate pentru musulmani, unde se află moscheea Al-Aqsa.

Esplanada, al treilea loc sfânt al islamului, construită pe ruinele celui de-al doilea templu evreiesc distrus în anul 70 de romani, este considerat un butoi de pulbere în care cel mai mic incident poate degenera într-un conflict regional. Pentru evrei, acesta este Muntele Templului, locul cel mai sfânt al iudaismului.

“Securitatea moscheii al-Aqsa şi prezervarea identităţii sacre a Ierusalimului nu sunt doar priorităţi regionale, ci şi o responsabilitate fundamentală în numele conştiinţei colective a umanităţii”, se afirmă în comunicat.

În virtutea unui status quo decretat după cucerirea Ierusalimului de Est de către Israel în 1967, non-musulmanii pot să meargă pe esplanadă la ore precise, fără a se ruga acolo, dar această regulă este încălcată din ce în ce mai des de un număr crescând de evrei naţionalişti.

Iordania, care administrează esplanada, dar ale cărei puncte de intrare sunt controlate de Israel din 1967, a condamnat “practicile ministrului extremist”, fără să se ţină cont că Ierusalimul de Est este un “oraş ocupat”.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a reacţionat în cursul zilei pentru a asigura că “politica Israelului de a menţine status quo-ul asupra Muntelui Templului nu s-a schimbat şi va rămâne neschimbată”, conform AFP. 

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

31 de minute ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

40 de minute ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

55 de minute ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

2 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More