Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com/photos/turkey-flag-istanbul-2160152
Turcia a coordonat la Ankara un schimb de 26 de deţinuţi între Rusia şi mai multe ţări occidentale, printre ei numărându-se şi jurnalistul american Evan Gershkovich, a anunţat joi preşedinţia turcă, transmite AFP.
“MIT (serviciul turc de informaţii – n.red.) a desfăşurat la Ankara cea mai importantă operaţiune de schimb de deţinuţi din ultima vreme, care a implicat 26 de persoane din închisori din şapte ţări diferite (SUA, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia, Rusia şi Belarus)”, a anunţat preşedinţia turcă într-un comunicat de presă.
“Zece deţinuţi, inclusiv doi minori, au fost transferaţi în Rusia, 13 în Germania şi trei în Statele Unite”, precizează preşedinţia turcă.
Cei 26 de deţinuţi care au făcut obiectul acestui schimb au fost transportaţi în Turcia cu şapte avioane, dintre care două din SUA, câte unul din Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia şi Rusia, mai precizează sursa citată.
În acest schimb, unul dintre cele mai importante de la încheierea Războiului Rece, alături de jurnalistul american Evan Gershkovich este de asemenea eliberat din Rusia fostul puşcaş marin Paul Whelan, potrivit CNN.
De asemenea, Vadim Krassikov, un presupus agent rus încarcerat în Germania pentru asasinarea unui fost comandant separatist cecen la Berlin în 2019, a fost predat Rusiei în acest schimb.
Turcia nu a oferit alte precizări şi nici Washingtonul sau Moscova nu au comunicat deocamdată lista celor eliberaţi prin acest schimb, potrivit Agerpres.
Totuşi, opozanţii ruşi Oleg Orlov, Vladimir Kara-Mourza şi Ilia Iaşin ar putea fi pe listă, la fel şi două colaboratoare ale activistului anti-Kremlin decedat în închisoare Alexei Navalnîi, respectiv Lilia Ceaniceva şi Ksenia Fadeieva, întrucât nu se mai află la locul lor de detenţie.
De asemenea, susţinătorii artistei Alexandra Skotcilenko, condamnată la şapte ani de închisoare pentru înlocuirea etichetelor de preţ de la supermarketuri cu mesaje de denunţare a ofensivei ruse împotriva Ucrainei, afirmă că şi ea a fost transferată, în aceeaşi situaţie fiind, potrivit unor ONG-uri, tânărul ruso-german Kevin Lik şi militantul Daniil Krinari.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko l-a graţiat marţi pe cetăţeanul german Rico Krieger, condamnat la moarte în iunie pentru terorism şi care pare de asemenea să fi fost predat în acest schimb.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More