International

Turcia: Erdogan a anunţat că un fost ministru al urbanismului va fi candidatul partidului său la primăria Istanbulului

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a desemnat duminică pe fostul ministru al mediului şi urbanismului Murat Kurum drept candidat al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), de guvernământ, la alegerile din martie pentru postul de primar al Istanbulului, în încercarea de a recâştiga controlul asupra celui mai mare oraş al ţării, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Murat Kurum va candida împotriva primarului actual, Ekrem Imamoglu, reprezentant al Partidului Republican al Poporului (CHP) şi a cărui alegere în 2019 a pus capăt unei perioade de 25 de ani în care Istanbulul a fost condus de AKP şi predecesorii săi islamişti.

Erdogan a fost reales preşedinte în mai, iar AKP şi aliaţii săi naţionalişti au câştigat o majoritate în scrutinul legislativ, ceea ce demonstrează provocarea cu care se va confrunta opoziţia în alegerile municipale din 31 martie.

‘Muncind umăr la umăr, cu siguranţă vom scoate Istanbulul din interimatul ultimilor cinci ani’, a spus Erdogan la o ceremonie de anunţare a candidaturii lui Kurum şi a altor reprezentanţi ai AKP în alegerile din martie.

Kurum, în vârstă de 57 de ani, a fost ministru al mediului şi urbanismului din iulie 2018 până în iunie 2023, când a fost ales membru al parlamentului din partea Istanbulului, principalul centru comercial al Turciei şi o metropolă cu 16 milioane de locuitori, aproximativ 20% din populaţia ţării.

Kurum a fost una dintre figurile cele mai proeminente responsabile de reacţia guvernului la seismele devastatoare care au zguduit sudul Turciei în februarie trecut şi au provocat peste 50.000 de morţi.

De profesie inginer, Murat Kurum a lucrat în instituţii de urbanism înainte de a deveni ministru.

Duminică, preşedintele Erdogan a anunţat candidaţii AKP pentru mai mult de 25 de municipalităţi. Restul acestora, inclusiv candidatul pentru primăria capitalei Ankara, urmează să fie prezentaţi în cursul acestei luni.

View Comments

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More