Categories: International

Turcia: Lira se depreciază puternic după reducerea semnificativă a ratei dobânzii

Banca Centrală a Turciei (CBRT) a redus semnificativ rata dobânzii, în pofida deteriorării perspectivelor privind inflaţia, iar lira turcească s-a depreciat la un nivel record, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Moneda Turciei s-a depreciat joi cu 3%, iar cotaţia era de 9,501 lire/dolar, după ce CBRT a redus rata dobânzii de la 18% la 16%, în timp ce majoritatea analiştilor se aştepta la o reducere de 50 sau 100 puncte de bază. Anul acesta, lira s-a depreciat cu peste 20% faţă de dolar, în ultimii ani moneda Turciei având printre cele mai slabe performanţe din rândul pieţelor emergente.

Decizia este un indiciu că oficialii de la Banca Turciei răspund solicitărilor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan de a scădea costurile de împrumut. Dar decizia ar putea submina încrederea investitorilor în activele ţării, apreciază analiştii.

De mult timp, Erdogan a cerut măsuri monetare de stimulare şi a demis ultimii trei guvernatori ai CBRT în mai puţin de doi ani şi jumătate, ceea ce a erodat credibilitatea instituţiei şi i-a alungat pe investitorii străini. Chiar săptămâna trecută preşedintele turc a demis încă trei membri ai Comitetului de politică monetară (MPC), din care doi se opuneau reducerii dobânzilor.

Luna trecută, rata inflaţiei a urcat la 19,58%, de aproape patru ori mai mult decât ţinta oficială pentru 2021, pe fondul creşterii costurilor de trai, inclusiv în domeniul alimentar şi imobiliar.

Moneda Turciei s-a depreciat joi cu 1,5%, iar cotaţia era de 8,75 lire/dolar, după ce CBRT a redus rata dobânzii de la 19% la 18%, în timp ce majoritatea analiştilor se aştepta la menţinerea dobânzii. Anul acesta, lira s-a depreciat cu peste 15% faţă de dolar, în ultimii ani moneda Turciei având printre cele mai slabe performanţe din rândul pieţelor emergente.

În trimestrul doi din 2021, economia Turciei a urcat cu 0,9% comparativ cu precedentele luni, a informat Institutul de Statistică (TurkStat). Guvernul de la Ankara se aşteaptă în acest an la o expansiune de 5,8%, deşi ministrul de Finanţe, Lutfi Elvan, apreciază că avansul economiei ar putea ajunge la 8%, cu performanţa solidă din trimestrul doi din 2021.

Economia turcă ar urma să aibă o performanţă mai bună decât majoritatea ţărilor din G20, după ce anul trecut s-a contractat cu 10,3%. Guvernul a limitat în 2020 impactul pandemiei asupra economiei, utilizând o combinaţie între reducerea ratelor dobânzilor şi măsuri de stimulare finanţate de Guvern, care au majorat consumul, dar au provocat deprecierea lirei turceşti şi creşterea ratei inflaţiei.

Articole recente

Ioana Timofte: “Este o realizare care aparține profesioniștilor CNCIR, cărora le mulțumesc pentru dedicare și profesionalism”

Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune aniversează, astăzi, 11…

3 ore ago

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, condamnat în dosarul ”Ferma Băneasa”, reţinut pe aeroportul din Atena

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, pe numele căruia Interpolul a emis o ”notiţă roşie” la solicitarea…

4 ore ago

OMV Petrom: România ar trebui să reducă fiscalitatea în sectorul energetic

Autorităţile române ar trebui să reducă fiscalitatea în sectorul energetic, ceea ce ar duce la…

5 ore ago

Cîţu: Aşa-zişi specialişti avansează diverse scenarii apocaliptice cu privire la datoria publică; adevărul iese la iveală

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirmă că ''oameni fără pregătire'' vorbesc despre cum funcţionează Finanţele şi avansează…

5 ore ago

Procurorii au deschis două dosare penale în legătură cu nerespectarea normelor sanitare la Congresul PNL (surse)

Procurorii au deschis două dosare penale în care sunt efectuate verificări în legătură cu nerespectarea…

5 ore ago

S-au alocat peste 70 mii lei pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine –Valea Jiului S.A.

La propunerea Ministerului Energiei în ședința de Guvern de astăzi a fost adoptată HOTĂRÂREA pentru…

6 ore ago