International

Turcia: Un guvern aproape complet înnoit

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a prezentat sâmbătă seara un guvern aproape complet înnoit, inclusiv în privinţa portofoliului Afacerilor Externe şi al Apărării, dar şi cu un expert la Economie, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Mehmet Simsek, în vârstă de 56 de ani, al cărui nume circula cu insistenţă de câteva zile, preia Ministerul Economiei, a anunţat preşedintele Erdogan de la Palatul Cankaya din Ankara, ales de fondatorul Republicii Turce, Mustafa Kemal Ataturk în 1923.

Şeful statului, care a câştigat pe 28 mai, pentru a treia oară, un nou mandat de cinci ani în fruntea Turciei, a depus jurământul sâmbătă după-amiază.

Ministru al Finanţelor în perioada 2009-2015, apoi viceprim-ministru responsabil cu Economie (până în 2018), Simsek, fost economist la banca americană Merrill Lynch, va avea sarcina de a restabili puţină ordine în politica financiară a ţării pentru a restabili încrederea investitorilor. Numirea lui ar trebui să liniştească şi pieţele financiare care sperau în alegerea sa pentru acest post. El trebuie să pună capăt politicii de scădere a ratei dobânzii apărate de preşedinte – contrar teoriilor convenţionale – pentru a încuraja producţia, dar care nu a făcut decât să crească inflaţia cu o medie de 73% pe parcursul anului 2022 şi până la 85 % toamna trecută.

Printre noii sosiţi în guvern se numără şi Hakan Fidan, fost şef al MIT, serviciul turc de informaţii, care preia funcţia de ministru al Afacerilor Externe, în locul lui Mevlut Cavusoglu.

Hakan Fidan, care a condus “serviciile” din mai 2010, este un susţinător loial al preşedintelui Erdogan, pentru care a a fost consilier diplomatic timp de trei ani.

“El este păstrătorul secretelor mele, păstrătorul secretelor de stat”, mărturisea preşedintele în 2012, descriindu-l pe Fidan drept un “funcţionar public foarte bine pregătit”.

Potrivit unei surse diplomatice occidentale, Hakan Fidan a fost “omul său de încredere de ani de zile” şi totodată cel care conduce negocierile cu lumea arabă, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Libia şi, de asemenea, Siria cu care preşedintele Erdogan încearcă să reia legătura prin Moscova.

La Apărare, Yasar Guler, Şeful Statului Major al Forţelor Armate, îi urmează lui Hulusi Akar, el însuşi fost şef de Stat Major care a ocupat această funcţie din iulie 2018. Akar este considerat arhitectul rezistenţei la puciul eşuat din iulie 2016.

La putere de 20 de ani, mai întâi ca prim-ministru, Erdogan a numit şi un nou vicepreşedinte, pe Cevdet Yilmaz, membru fidel al partidului său AKP, deputat de Diyarbakir şi deja de mai multe ori ministru.

În total, guvernul, care se va întruni marţi pentru prima dată, are 17 miniştri. 

View Comments

Articole recente

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

1 minut ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

37 de minute ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

4 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

4 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

4 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More