International

Turiştii europeni au început să evite SUA, care au devenit un teritoriu necunoscut

Grupul hotelier francez Accor SA a avertizat că rezervările în avans pentru vara lui 2025 din Europa pentru SUA sunt în scădere cu 25%, pe măsură ce călătorii descurajaţi de măsurile preşedintelui Donald Trump, destinate combaterii imigraţiei, se îndreaptă spre alte locaţii, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Compania franceză a sesizat o “încetinire destul de puternică” peste Atlantic, a declarat marţi directorul general Sébastien Bazin, într-un interviu acordat Bloomberg TV. Este vorba de o accelerare faţă de declinul de 18-20% înregistrat în primele 90 de zile ale anului, a precizat Bazin. În locul SUA, călătorii decid să viziteze locuri precum Canada, America de Sud şi Egipt, a mai spus şeful de la Accor.

“Cel mai probabil este vorba de anxietatea de a merge într-un teritoriu necunoscut”, a spus Bazin. Chiar dacă cazurile de persoane reţinute la graniţă sunt, pentru moment, subiect de glumă, ele au creat totuşi “comentarii negative”, care încep să se reflecte în rezervări, a adăugat şeful Accor.

“Astăzi nu ai nevoie de niciun comentariu negativ”, a spus Bazin.

Călătoriile transatlantice au fost mult timp o piatră de temelie pentru companiile aeriene şi companiile din turism, în condiţiile în care se numărau printre cele mai profitabile rute la nivel mondial. Acum sunt din ce în ce mai multe companii care atrag atenţia asupra faptului că această legătură este pusă sub presiune, în condiţiile în care turiştii americani strâng cureaua şi evită Europa iar europenii evită SUA din motive politice.

Transportatorul aerian Virgin Atlantic Airways Ltd a tras recent un semnal de alarmă cu privire la diminuarea călătoriilor între SUA şi Marea Britanie. Acest anunţ a dus la scăderea la bursă a cotaţiilor acţiunilor unor transportatori aerieni precum IAG SA, firma mamă a British Airways.

Luni, Air Canada a anunţat şi ea că rezervările pentru zboruri între oraşele din Canada şi cele din SUA sunt în scădere cu 10% pentru perioada aprilie-septembrie, în contextul în care canadienii au început să evite să mai călătorească spre ţara vecină din cauza războiului comercial. Renunţarea la călătorii face pare dintr-un boicot mai amplu al produselor americane, ca răspuns la tarifele lui Trump şi a declaraţiile repetate ale acestuia conform cărora Canada ar trebui să devină parte a SUA.

Articole recente

Acord UE-SUA: Franţa a fost “un pic singură”, regretă premierul francez

Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…

59 de minute ago

Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia CJ Buzău; Lungu (PSD): Ar fi o onoare pentru noi

Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…

o oră ago

Rusia a elaborat un proiect legislativ pentru denunţarea tratatului cu SUA privind reconversia plutoniului

Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…

2 ore ago

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

3 ore ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

3 ore ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More