Politica

Tusvanyos – László Tőkés: Problema transilvană este prima şi cea mai importantă teză a dialogului româno-maghiar, de la care nu trebuie să cedăm. Esenţa sa poate fi rezumată astfel – pentru teritoriile pierdute, cerem drepturi, adică autonomie

Problema transilvană este prima şi cea mai importantă teză a dialogului româno-maghiar, iat esenţa sa poate fi rezumată astfel – pentru teritoriile pierdute, cerem drepturi, adică autonomie, a declarat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, László Tőkés, conform MTI, potrivit News.ro.

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) a amintit, în discursul său din ultima zi a celei de-a 34-a ediţii a Universităţii de Vară şi Taberei Studenţeşti de la Bálványos (Tusványos), că “procesul de la Bálványos” are aceeaşi vârstă cu schimbarea regimului comunist şi a trecut testul timpului. Acesta a evocat faptul că iniţiativa a fost susţinută la începuturi de Uniunea Tinerilor Democraţi din Ungaria (Fidesz) şi Uniunea Organizaţiilor de Tineret Maghiare din Transilvania (MISZSZ). “Ideea şi spiritul” trăiesc mai departe, iar generaţiile următoare au menirea să le păstreze vii – a declarat fostul episcop reformat.

Prezenţa oaspeţilor şi demnitarilor din Ungaria, precum şi a reprezentanţilor comunităţilor maghiare din afara graniţelor Ungariei demonstrează că „Tusványos ocupă un loc aparte în promovarea unităţii naţionale şi a gândirii comune”, a spus László Tőkés. Acesta a amintit că tabăra de la Bálványos s-a născut sub semnul spiritului de la Timişoara, şi a amintit prezenţa la Tusványos a foştilor preşedinţi ai României Emil Constantinescu şi Traian Băsescu.

„O lipsă gravă a taberei noastre este absenţa partenerilor români. Poate că trebuie să ne facem şi autocritica vizând acest aspect – totuşi, principala cauză a lipsei dialogului româno-maghiar se află, fără îndoială, în faptul că clasa politică românească, visceral anti-maghiară, a pus Tusványos în carantină”, a declarat László Tőkés.

Dialogul româno-maghiar este indispensabil pentru viitorul nostru comun – a reiterat fostul episcop. „De aceea, cu partea română nu trebuie să mimăm, să cedăm sau să fim ostili, ci să purtăm un dialog deschis, să negociem şi să ajungem la o înţelegere. Este o provocare majoră pentru maghiarii din Transilvania şi pentru Ungaria, dar şi pentru români şi pentru România” – a afirmat László Tőkés, care a avut un rol însemnat în Revoluţia Română din 1989.

Acesta a afirmat că soarta şi viitorul Transilvaniei trebuie să se afle în centrul atenţiei Universităţii de Vară şi l-a evocat pe juristul internaţional transilvănean Dobai István care, în anul 1956, a redactat un memorandum adresat ONU privind soluţionarea „problemei transilvane”, propunând, printre altele, acordarea autonomiei maghiarilor. „Aceasta este prima şi cea mai importantă teză a dialogului româno-maghiar, de la care nu trebuie să cedăm. Esenţa sa poate fi rezumată astfel: pentru teritoriile pierdute, cerem drepturi, adică autonomie. Ştim că pentru clasa politică românească aceasta este o temă sensibilă, dar ştim şi că nu putem renunţa la această revendicare dacă vrem să existăm”, a subliniat Tőkés.

Acesta a adăugat că, în paralel, trebuie susţinută adoptarea unei legi privind minorităţile din România, iar reforma administrativă aflată în prag de implementare trebuie să se regăsească pe agenda dialogului româno-maghiar. Fostul episcop a afirmat că, în spiritul iniţiativei cetăţeneşti europene a Consiliului Naţional Secuiesc privind regiunile istorice, trebuie să se insiste ca regiunile cu majoritate maghiară să nu fie reduse la statutul de minoritate, aşa cum s-a întâmplat în Slovacia.

„Principalele noastre probleme şi revendicări legitime îşi aşteaptă încă rezolvarea”, a declarat László Tőkés. Pentru a le discuta, acesta a lansat un apel public către demnitarii români: să accepte invitaţia la viitoarea ediţie a Universităţii de Vară „şi să se angajeze, în cadrul parteneriatului politic româno-maghiar, într-un dialog deschis şi sincer despre problemele comune”.

Articole recente

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

27 de minute ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

35 de minute ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

38 de minute ago

Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii

Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…

39 de minute ago

Rusia anulează ‘din motive de securitate’ parada navală de Ziua Flotei

Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…

41 de minute ago

Daniel Botănoiu (AFR):Producţia de grâu ar putea atinge un nivel record în 2025; preţurile nu îi avantajează deloc pe fermieri

Recolta de grâu a României ar putea atinge 14 milioane de tone în acest an,…

42 de minute ago

This website uses cookies.

Read More