International

Ucraina a început să exporte energie electrică spre UE, prin România (Zelenski)

Ucraina a început să exporte energie electrică într-un mod ”semnificativ” spre Uniunea Europeană, prin România, a anunţat joi seara preşedintele Volodimir Zelenski, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”S-a făcut un pas important în apropierea noastră de Uniunea Europeană” joi, a afirmat preşedintele Ucrainei, ţară a cărei candidatură la UE a fost susţinută săptămâna trecută de Cei 27.

Kievul ”a început să exporte într-un mod semnificativ energie electrică spre teritoriul UE, spre România”, iar ”aceasta este doar o primă etapă”, a spus el într-o videoconferinţă.

”Ne pregătim să creştem livrările”, a adăugat Zelenski, subliniind că electricitatea ucraineană poate înlocui o parte considerabilă din gazul rusesc consumat de europeni.

”Nu este doar o chestiune de venituri din export pentru noi, este o chestiune de securitate pentru întreaga Europă”, a insistat el.

Reţeaua de electricitate ucraineană a fost conectată la reţeaua europeană la jumătatea lunii martie, ceea ce ar trebui să ajute ţara să îşi menţină funcţionarea în pofida războiului.

Ucraina a fost sincronizată cu reţeaua electrică rusă până la invadarea sa, la 24 februarie, şi apoi a funcţionat autonom.

”De astăzi, Ucraina poate exporta energie electrică spre piaţa UE”, a scris joi pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

”Acest lucru va oferi o sursă suplimentară de energie electrică pentru UE. Şi venituri indispensabile pentru Ucraina. Deci suntem ambele părţi câştigătoare”, a menţionat ea.

Articole recente

Impozitul pe avere ar fi fatal pentru economia franceză, afirmă cel mai bogat om din Europa

Bernard Arnault, proprietarul LVMH, care ar putea suferi pierderi de 1 miliard de euro, afirmă…

11 minute ago

Acțiunile Porsche au scăzut cu 7% după reducerea perspectivelor

Acțiunile europene au înregistrat o ușoară scădere luni dimineață, investitorii urmărind cu atenție măsurile restrictive…

21 de minute ago

Adunarea Generală a UNSAR a ales conducerea asociației pentru următorii 3 ani; Alexandru CIUNCAN rămâne președinte

Adunarea Generală a UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România,…

53 de minute ago

Christine Lagarde (BCE): Obiectivul privind inflaţia a fost atins, dar se menţin incertitudinile

Banca Centrală Europeană şi-a îndeplinit obiectivul privind ţinerea sub control a preţurilor, dar incertitudinile persistă…

o oră ago

Turcia elimină taxele suplimentare asupra unor importuri din SUA

Turcia a eliminat taxele vamale suplimentare asupra unor importuri din Statele Unite, au anunțat luni…

o oră ago

Decizia finală de investiție pentru proiectul DN AGRAR și BSOG de producție de biometan – așteptată anul viitor

Decizia finală de investiție pentru proiectul DN AGRAR și BSOG pentru o unitate de producție…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More