International

Ucraina a primit primul său sistem de apărare antiaeriană Iris-T livrat de Germania (ministru)

Ucraina a primit primul său sistem de apărare antiaeriană Iris-T livrat de Germania, a anunţat ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, într-un mesaj difuzat marţi seara pe Twitter, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În Ucraina “a început o nouă eră a apărării antiaeriene”, a salutat ministrul. Sistemele “Iris-T din Germania au sosit deja. Vin şi NASAMS americane”, a adăugat responsabilul ucrainean.

“Nu e decât începutul”, a continuat acesta, “şi avem nevoie de mai mult. Nicio îndoială că Rusia este un stat terorist. Există un imperativ moral de a proteja cerul Ucrainei pentru a ne salva poporul”, a scris Reznikov.

În iunie, cancelarul german Olaf Scholz a promis Kievului livrarea de sisteme Iris-T capabile, potrivit lui, să apere de raiduri aeriene un oraş mare. Luni, în timp ce asupra Ucrainei se abătea o ploaie de rachete ruseşti, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a asigurat că primul din aceste echipamente va fi furnizat Kievului “în următoarele zile” şi alte trei anul viitor, aminteşte AFP.

Armata germană deţine la rândul său rachete de tip Iris-T, dar nu şi sistemul sol-aer complet. Rachetele sunt lansate din avioane Tornado sau Eurofighter.

SUA au promis în ce le priveşte Ucrainei sistemele de rachete sol-aer NASAMS, două urmând să fie livrate în săptămânile sau lunile următoare şi alte şase în cadrul unui ajutor pe termen mai lung. Sistemul este fabricat de grupul american Raytheon şi cel norvegian Kongsberg.

Articole recente

Cine va participa mâine la întâlnirea crucială dintre Trump și Zelensky la Washington?

În ultima oră, au fost confirmate o serie de nume care vor participa mâine la…

11 minute ago

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu Donald Trump

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu…

2 ore ago

Ilie Bolojan a anunțat că vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformă: Nu există altă soluție

Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a…

2 ore ago

Rusia a lansat 505 atacuri în regiunea Zaporojie la o zi după summitul Trump – Putin din Alaska

Trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore - la o zi după întâlnirea…

4 ore ago

Un decret al Rusiei deschide calea pentru revenirea Exxon la proiectul Sakhalin-1

Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care ar putea permite investitorilor străini,…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More