Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUcraina a ameninţat miercuri cu distrugerea podului de peste strâmtoarea Kerci, construit cu mari cheltuieli de Moscova pentru a conecta Rusia la peninsula anexată Crimeea, unde au avut loc mai multe explozii la baze militare ruseşti, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Acest pod este o structură ilegală şi Ucraina nu şi-a dat acordul pentru construcţia sa. El aduce un prejudiciu ecologiei peninsulei şi deci trebuie distrus. Puţin contează cum: voluntar sau nu”, a postat pe Telegram consilierul preşedintelui Ucrainei, Mihailo Podoliak.
Podul de la Kerci, care a fost inaugurat de preşedintele rus Vladimir Putin în mai 2018, a fost un şantier colosal şi costisitor de doi ani pentru a construi 19 kilometri care să lege Rusia continentală de Crimeea şi să dezenclavizeze peninsula la patru ani după anexarea sa de către Moscova.
Această ameninţare voalată a lui Mihailo Podoliak intervine după o serie de explozii produse în Crimeea, pe care Rusia o utilizează ca bază logistică pentru invazia sa în Ucraina lansată la 24 februarie.
Marţi, un atac a vizat un depozit de muniţie de la o bază militară situată în apropiere de Djankoi, în nordul Crimeei, Moscova evocând un “act de sabotaj” fără ca totuşi să-i desemneze pe cei responsabili.
Cu o săptămână înainte s-au produs explozii pe aerodromul militar de la Saki, în vestul peninsulei, soldate cu un mort şi mai mulţi răniţi.
Chiar dacă Ucraina nu şi-a asumat responsabilitatea în aceste atacuri, oficiali ai statului ucrainean nu au ratat prilejul de a ironiza armata rusă, sugerând că aceste incidente au fost provocate de ţigări stinse prost şi de slaba respectare a normelor antiincendiu.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări că Kievul “nu va renunţa niciodată” la intenţia sa de a recuceri Crimeea de la Rusia.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More