International

Ucraina: Apărarea antiaeriană activată în regiunea Odesa după expirarea acordului privind exportul de cereale

Apărarea antiaeriană ucraineană a fost activată marţi dimineaţa în regiunea Odesa (sud), o zonă cheie pentru acordul privind exportul de cereale care a expirat luni seara, au declarat autorităţile locale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Odesa. Operaţiunile de luptă ale apărării aeriene continuă”, a declarat Sergiy Bratciuk, un oficial al administraţiei regiunii Odesa, pe Telegram.

Potrivit comandamentului operaţional ucrainean pentru sudul ţării “inamicul atacă regiunile din sud cu vehicule aeriene fără pilot”, a spus el pe Telegram.

Sudul Ucrainei este vizat de “atacuri cu drone”, a informat guvernatorul regional Oleg Kiper pe aceeaşi reţea de socializare, cerând populaţiei să rămână în adăposturi până la ridicarea alertei aeriene.

Alerte aeriene au fost declanşate marţi în toată ţara, în regiunile Odesa, Mîkolaiv (sud), Herson (sud), Zaporijjie (sud) dar şi în Doneţk (sud-est), Harkov (est), Dnipropetrovsk ( centru-est), Poltava (est), Kirovograd (centru) şi Cerkasî (centru).

Odesa, al cărui centru istoric a fost înscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial în pericol în ianuarie, a fost bombardată de mai multe ori de la declanşarea invaziei ruse din 24 februarie 2022.

După ce a început invazia Moscovei, porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate de navele de război ruseşti până când un acord, semnat în iulie 2022 sub egida Naţiunilor Unite şi a Turciei, a permis trecerea exporturilor de cereale esenţiale.

Regiunea Odesa are trei porturi care făceau parte din acordul crucial pentru alimentaţia mondială şi care a expirat luni seara.

Acordul cvadripartit care garantează de un an exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră a expirat luni seara, la miezul nopţii, la Istanbul (21:00 GMT), termenul limită stabilit când a fost reînnoit ultima dată pentru două luni, în mai, relatează AFP.

Rusia a refuzat să mai prelungească acordul, denunţând obstacolele în comerţul cu produse agricole ruseşti.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

8 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More