International

Ucraina: Atac nocturn asupra oraşului Odesa, un civil ucis

Rusia a efectuat un atac împotriva oraşului-port Odesa în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, a anunţat guvernatorul regiunii, raportând moartea unui civil şi peste 15 răniţi, printre care copii, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Din păcate, avem un civil ucis în urma atacului nocturn terorist al ruşilor asupra oraşului Odesa”, a scris pe Telegram guvernatorul Oleg Kiper.

Anterior, el raportase un “atac rusesc la orele 03.00” (00.00 GMT). “La Odesa, 18 victime, dintre care patru copii. Paisprezece persoane au fost transferate la spitalele din oraş, trei erau copii”, a spus el, adăugând că serviciile de salvare sunt la faţa locului.

Kiper a menţionat iniţial “pagube provocate infrastructurii civile, unor clădirilor de locuit şi a unei instituţii religioase”.

“Mai multe sisteme de rachete de apărare” şi rachete tactice pentru Ucraina, a cerut şeful administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak.

Odesa, care din ianuarie face parte din patrimoniul mondial al umanităţii, este în mod regulat vizată de loviturile ruseşti.

Oraşul a trăit printre altele o “noapte din iad” joi, Kievul acuzând Moscova că vizează în mod special infrastructura portuară pentru a împiedica orice eventuală reluare a exporturilor ucrainene de cereale.

La rândul său, UNESCO a “condamnat cu fermitate” vineri atacurile ruseşti lansate împotriva “mai multor muzee” care “au suferit pagube”.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

6 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

7 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

8 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More