Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFriedrich Merz
Cancelarul german Friedrich Merz a îndemnat miercuri Europa să nu permită Rusiei să stabilească termenii unui acord de pace în Ucraina, avertizând că acest lucru nu ar face decât să-l încurajeze pe preşedintele rus Vladimir Putin “să-şi caute următoarea ţintă”, relatează dpa, potrivit Agerpres.
“Putin testează limitele de mult timp. El sabotează, spionează, ucide, încearcă să destabilizeze populaţia”, a declarat Merz în parlament.
Merz a spus că acest lucru a fost evident în Polonia săptămâna trecută, când drone ruseşti au pătruns în spaţiul aerian al ţării şi au fost doborâte pentru prima dată deasupra teritoriului polonez.
Putin urmăreşte, de asemenea, să destabilizeze societatea germană, a avertizat cancelarul Merz.
“Nu vom permite ca acest lucru să se întâmple”, a subliniat el, adăugând că Germania îşi consolidează rezistenţa şi capacităţile de apărare chiar din acest motiv.
“Trebuie să ne descurajăm adversarii să comită noi agresiuni şi, în acelaşi timp, să-i aducem împreună pe aliaţi şi parteneri”, a mai spus el.
Germania a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai Ucrainei în urma invaziei ruse din 2022. Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat săptămâna trecută că Germania a devenit în prezent cel mai mare furnizor de ajutor militar către Ucraina, depăşind Statele Unite.
Preşedintele american Donald Trump i-a criticat din nou miercuri pe magistraţii care l-au urmărit penal…
Cancelarul german Friedrich Merz a îndemnat miercuri Europa să nu permită Rusiei să stabilească termenii…
Autoritatea de reglementare a internetului din China a ordonat celor mai mari companii locale de…
Iulia Navalnaia, soţia liderului opoziţiei ruse decedat Aleksei Navalnîi, a declarat că testele de laborator…
Declaraţia procurorului general al României, Alex Florenţa, referitoare la intervenţia Rusiei în alegerile prezidenţiale din…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că Kievul a oprit trei campanii ofensive ruseşti, dar Moscova…
This website uses cookies.
Read More