International

Ucraina cere Spaniei ajutor naval, în special împotriva minelor, şi mai multă muniţie de artilerie

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, aflat în vizită la Madrid, a cerut miercuri Spaniei ajutor naval, în special împotriva minelor, şi mai multă muniţie de artilerie, mai exact de calibrele 155 şi 105, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Reznikov a exprimat aceste solicitări într-o conferinţă de presă comună cu ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, în care a mulţumit de asemenea Spaniei pentru ajutorul militar şi umanitar acordat de la începutul războiului cu Rusia.

Ministrul ucrainean al Apărării a sosit miercuri la Madrid şi, după ce a fost primit cu onoruri militare de către Robles, a participat la o reuniune de lucru cu delegaţiile ambelor ţări înainte de a apărea în faţa presei.

Vizita are loc cu câteva zile înainte ca Spania să trimită Kievului şase tancuri Leopard, care la finalul acestei luni “vor vui cu accent spaniol” pe teritoriul ucrainean, a subliniat Reznikov.

Tancurile sunt modelul 2A4 şi se numără printre cele peste 50 de unităţi scoase din uz de acum un deceniu şi depozitate în facilităţi militare. Deocamdată, Spania va dona şase, dar deja sunt pregătite alte patru.

Trimiterea acestor echipamente face parte din sprijinul Spaniei pentru trupele ucrainene în lupta lor contra invaziei ruseşti.

În plus, ministrul ucrainean doreşte să mulţumească Spaniei pentru ajutorul său, atât militar, cât şi umanitar, acordat din februarie 2022 de când trupele ruse au invadat Ucraina, şi va merge la spitalul Gomez Ulla, din capitală, pentru a-l decora pe directorul acestuia şi pe directorul Spitalului General al Apărării din Zaragoza (nord), unde sunt trataţi unii dintre răniţii de război ai ţării sale.

În total, 57 de militari ucraineni răniţi au fost transferaţi de către forţele aeriene spaniole, pentru a primi îngrijiri în cele două spitale, unii dintre ei fiind deja externaţi.

Articole recente

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

50 de minute ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

53 de minute ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

2 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

2 ore ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

2 ore ago

Ziua Petrolistului – Respect pentru moștenirea industrială, accent pe inovație durabilă (FPE)

Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More