International

Ucraina/ Crimeea “aparţine” Ucrainei, insistă Zelenski, a cărui “poziţie rămâne neschimbată”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat vineri că el consideră Crimeea aparţinând Ucrainei, chiar dacă peninsula a fost anexată de Rusia în 2014, subliniind că poziţia Kievului pe acest subiect rămâne “neschimbată” în pofida presiunilor americane, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Poziţia noastră rămâne neschimbată, toate teritoriile ocupate temporar aparţin Ucrainei”, a declarat Volodimir Zelenski, în timp ce recunoaşterea Crimeei ca fiind a Rusiei figurează, potrivit media, în planul american în vederea unei încetări a ostilităţilor.

În acelaşi timp, preşedintele ucrainean a afirmat că Ucraina este gata să discute despre orice probleme teritoriale numai după ce Rusia va înceta complet şi necondiţionat focul, potrivit agenţiei de presă Unian.

Volodimir Zelenski a recunoscut că Ucraina nu are suficiente arme pentru a recâştiga controlul asupra Crimeei ocupate prin forţă.

În acelaşi timp, Ucraina nu poate renunţa la peninsulă, deoarece toate pământurile ucrainene sunt proprietatea poporului ucrainean, a afirmat Zelenski vineri în cadrul unei conferinţe de presă.

“Poziţia noastră nu poate să contravină Constituţiei Ucrainei. Nu putem da sau nu da ceva. Aceasta nu este proprietatea mea. Aceasta este proprietatea poporului ucrainean”, a declarat Zelenski, întrebat dacă ar fi de acord cu acest lucru în cazul în care Ucraina ar fi obligată să renunţe temporar la teritoriul său de dragul păcii.

“Tot acest pământ aparţine Ucrainei”, a spus Zelenski, referindu-se la teritoriile ucrainene ocupate şi anexate de Rusia.

În acest context, Donald Trump a dat asigurări marţi, într-un interviu acordat revistei Time, difuzat vineri, că Rusia va păstra Crimeea, o peninsulă ucraineană pe care a anexat-o în 2014 şi a cărei recunoaştere ca fiind rusă este menţionată, potrivit relatărilor din presă, în propunerea de acord americană cu privire la încetarea ostilităţilor.

“Rusia va păstra Crimeea. Şi (preşedintele ucrainean Volodimir) Zelenski înţelege asta”, a spus preşedintele american în acest interviu. El a reiterat că Ucraina este – potrivit lui – responsabilă de conflict: “ceea ce a făcut să înceapă războiul este când ei (ucrainenii) au început să vorbească despre aderarea la NATO”, a spus el.

În ultimele zile, preşedintele american l-a criticat în mai multe rânduri pe omologul său ucrainean, căruia îi impută blocajele în negocieri, notează AFP.

“Suntem pregătiţi pentru dialog în orice fel de format, cu oricine, oricând, dar numai după un semnal real că Rusia este gata să pună capăt războiului.Un astfel de semnal este un armistiţiu complet şi necondiţionat”, a reiterat vineri Zelenski, mulţumind tuturor partenerilor Ucrainei, inclusiv SUA pentru eforturile depuse ca luptele să înceteze.

Articole recente

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

55 de minute ago

Prețurile petrolului cresc după ce atacurile din Ucraina au lovit instalațiile energetice rusești

Atacurile cu drone ale Ucrainei vizează infrastructura energetică rusă Vicepreședintele SUA afirmă că Rusia a…

o oră ago

Băncile americane cer reguli federale unificate în SUA pentru a limita influenţa statelor federale asupra operaţiunilor bancare

Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…

o oră ago

Rogobete: Orice medic angajat la spitalul public își va face prioritar contractul cu CNAS în mediul public

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More