International

Ucraina: Directorul unei companii energetice publice germane participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei Zaporojie la Rusia

Directorul unei companii energetice germane cu acţionariat majoritar de stat participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei ucrainene Zaporojie la Rusia, relatează presa germană, citată sâmbătă de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Director general al companiei EWF, Stefan Schaller, a confirmat presei că efectuează această călătorie pentru a obţine ”informaţii obiective” despre situaţia de pe teren în acea provincie ucraineană ocupată parţial de trupele ruse şi că se află acolo ”cu titlu personal”, fără vreo legătură cu funcţia sa din Germania.

El a participat ca observator şi la alegerile pentru Duma de Stat rusă în anul 2021, atunci, ca şi acum, venind la invitaţia autorităţilor ruse, care au suportat costurile deplasării.

Dar declaraţiile pe care le-a acordat agenţiei TASS, în care afirmă că referendumul pentru alipirea la Rusia este foarte bine organizat şi că populaţia vine cu entuziasm la vot, au provocat reacţii de indignare.

În consecinţă, districtul german Waldeck-Frankenberg, acţionar majoritar al companiei EWF, s-a delimitat explicit de demersul lui Schaller şi a convocat pentru luni o reuniune a consiliului de administraţie pentru a decide dacă acesta mai poate rămâne director.

”Simpla vizită în regiune şi activitatea de a asista ca observator la falsul referendum pot fi intepretate drept o legitimare a unui proces contrar dreptului internaţional”, afirmă într-un comunicat administraţia acestui district din vestul Germaniei.

Un grup de deputaţi ai formaţiunii de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) au efectuat de asemenea săptămâna aceasta o călătorie în provinciile ucrainene pe care trupele ruse le-a preluat total sau parţial sub control după invazia începută pe 24 februarie.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More