Categories: Fără categorie

Ucraina: Explozie puternică la Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară Zaporojie

O explozie puternică a zguduit marţi, la miezul zilei, oraşul Energodar, unde se află situată centrala nucleară de la Zaporojie, în prezent oraşul fiind privat de electricitate şi apă curentă, a relatat agenţia de presă Unian, citând o postare pe Telegram a primarului ucrainean al oraşului, Dmitri Orlov, citat de Agerpres.

“Astăzi, la ora 12:20, locuitorii din Energodar au semnalat că în oraş a avut loc o explozie puternică. După aceea, energia electrică şi alimentarea cu apă s-au întrerupt simultan în oraş”, a scris el.

Orlov nu a oferit alte detalii, adăugând doar că acum încearcă să clarifice toate împrejurările incidentului.

Acest incident intervine în timp ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să prezinte marţi un raport cu privire la situaţia de la centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, ocupată din martie de forţele ruse, deconectată de luni seară, şi care de mai multe luni constituie obiectul unui risc radiologic, potrivit AFP.

“Rafael Grossi urmează să facă public marţi un raport asupra situaţiei în materie de siguranţă, securitate şi garanţii, inclusiv în special constatările misiunii sale la Zaporojie şi va raporta Consiliului de Securitate al ONU cu privire la misiunea efectuată la centrală”, a indicat AIEA pe Twitter luni seară, făcând referire la directorul său general.

“Sper că va fi obiectiv”, şi-a exprimat speranţa preşedintele Volodimir Zelenski luni seara cu privire la acest raport.

Publicarea acestuia intervine la o zi după debranşarea ultimului reactor în funcţiune la această centrală, situată în sudul Ucrainei.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

3 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

4 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More