International

Ucraina: Fostul consilier al lui Zelenski, Oleksi Arestovici îşi anunţă intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale

Fostul consilier al preşedinţiei ucrainene, Oleksi Arestovici, a anunţat săptămâna aceasta, într-un interviu acordat publicaţiei ruse independente Meduza, că intenţionează să candideze la următoarele alegeri prezidenţiale din Ucraina, potrivit EFE, citată de Agerpres.

“În mod sigur”, a răspuns Arestovici la întrebarea jurnalistului de la Meduza despre posibilitatea de a candida la următoarele alegeri.

Ucraina ar trebui să organizeze alegeri anul viitor, dar legea marţială instituită în ţară din cauza războiului declanşat de Rusia interzice mersul la urne atât timp cât este în vigoare. Arestovici este una dintre cele mai proeminente personalităţi publice care pledează pentru găsirea unei formule pentru organizarea alegerilor în plin război.

“Orice amânare a alegerilor prezidenţiale va fi considerată drept o uzurpare a puterii de către societatea ucraineană sau de o parte a acesteia”, a explicat Arestovici, amintind că mandatul preşedintelui Volodimir Zelenski expiră la 31 martie.

În interviul pentru Meduza, Arestovici propune să se renunţe la recuperarea militară a unei părţi din teritoriile ocupate de Rusia în schimbul aderării Ucrainei la NATO, o poziţie considerată tabu în discursul public ucrainean.

Fostul consilier prezidenţial a acordat acest interviu din afara Ucrainei şi a spus că s-ar putea să nu se mai întoarcă în ţară de teama represaliilor împotriva sa. Şeful Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, Oleksi Danilov, l-a acuzat recent pe Arestovici că ar fi un ‘instrument’ al Kremlinului, iar mai mulţi deputaţi au cerut să fie luate măsuri împotriva sa.

În interviul pentru Meduza, Arestovici a declarat că poliţia i-a făcut o vizită la domiciliu după ce a criticat public prestaţia lui Volodimir Zelenski în timpul ultimei sale vizite în SUA.

Acest carismatic fost militar – care a cochetat şi cu actoria (filmându-se în mai multe seriale ruseşti) – a demisionat în ianuarie din funcţia de consilier prezidenţial după ce a fost criticat sever pentru că a afirmat că o rachetă rusă ce a provocat numeroase victime a căzut pe un bloc de locuit după ce a fost interceptată de o rachetă ucraineană.

De atunci, Arestovici a fost extrem de critic la adresa administraţiei Zelenski, pe care o consideră responsabilă de “eşecul” contraofensivei şi pe care o acuză că încearcă să monopolizeze puterea.

Arestovici respinge, de asemenea, politica Kievului de eliminare a limbii ruse din viaţa publică şi reproşează autorităţilor autosuficienţa şi o presupusă lipsă de viziune în politica externă.

Articole recente

Un atac ucrainean întrerupe alimentarea cu energie electrică în regiunea Zaporizhzhia controlată de Rusia

Un atac ucrainean cu drone, care a avut loc marți noaptea, a întrerupt alimentarea cu…

9 minute ago

Acțiunile SoftBank Group scad cu peste 9%, pe fondul declinului acțiunilor din sectorul tehnologic asiatic

Acțiunile SoftBank Group au scăzut cu până la 9,17% miercuri, conducând pierderile pe piețele tehnologice…

12 minute ago

Bloomberg: După ce l-a sunat pe Putin, Trump a vorbit cu Viktor Orban să-l întrebe de ce se opune aderării Ucrainei la UE

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a sunat luni pe Viktor Orban, după discuţiile cu preşedintele ucrainean…

17 minute ago

Cine este Larry Ellison, mogulul tehnologic care vine tare din urmă şi l-ar putea detona pe Elon Musk în clasamentul miliardarilor?

Deşi rămâne încă ferm pe primul loc în clasamentul mondial al miliardarilor, Elon Musk este…

26 de minute ago

Ministerul Muncii propune o serie de norme tranzitorii cu privire la detașările și transferurile funcționarilor publici (proiect)

Suspendarea plății pensiei pentru funcționarii publici pe perioada menținerii în activitate peste vârsta standard de…

58 de minute ago

SUA: Casa Albă și-a lansat contul de TikTok

Casa Albă și-a lansat marți contul de TikTok, în timp ce rețeaua socială rămâne sub…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More