Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzhttps://pixabay.com/
Întreruperi de electricitate ‘fără precedent’ sunt prevăzute la Kiev şi în regiunea sa, din cauza pagubelor importante provocate sistemului energetic din Ucraina de recentele lovituri ale forţelor ruse, a anunţat vineri operatorul privat ucrainean DTEK, transmite AFP, potrivit Agerpres.
‘Din nefericire, întreruperi mai severe şi mai lungi vor fi aplicate în zilele următoare’, a anunţat departamentul regional DTEK.
‘Sistemul energetic al ţării a suferit noi pagube’, a transmis DTEK, vorbind despre ‘un deficit la nivelul a 30% din consumul pentru Kiev’.
De mai bine de două săptămâni, Rusia şi-a înmulţit atacurile împotriva infrastructurilor energetice ale Ucrainei, ceea ce a provocat distrugerea a cel puţin o treime din capacităţi.
În consecinţă şi pentru a evita ca întreaga reţea de distribuţie să se congestioneze, zilnic sunt impuse tăieri de electricitate de câteva ore în numeroase regiuni, mai ales la Kiev.
În urma loviturilor din noaptea de miercuri spre joi, întreruperile programate la Kiev şi în regiunea sa vor dura ‘5-6 ore’, faţă de 4 ore prevăzute anticipat până acum, a afirmat directorul executiv al grupului DTEK, Dmitro Saharuk, citat de agenţia Interfax-Ukraine.
Un nou program de întreruperi va fi dezvăluit în zilele următoare, a spus Saharuk. ‘Previn că nu va fi plăcut pentru că numărul de ore în care va trebui să rămânem fără electricitate va trebui crescut. Din nefericire, nu există altă soluţie până la repararea de infrastructuri’, a adăugat el.
Joi, guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, a chemat populaţia locală să se pregătească pentru ‘întreruperi de electricitate de urgenţă pe termen nedeterminat’ şi să ‘consume electricitate cu moderaţie’.
‘Situaţia rămâne tensionată şi este, din nefericire, prea devreme pentru a vorbi despre o stabilizare a sistemului’, a scris el vineri pe Telegram.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More