International

Ucraina: Kievul doreşte o vizită a preşedintelui Macron înaintea încheierii preşedinţiei franceze a Consiliului UE

Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, şi-a exprimat dorinţa marţi ca preşedintele francez Emmanuel Macron, care nu a mai fost în Ucraina de la începutul invaziei ruse, să facă o vizită la Kiev înainte de încheierea preşedinţiei franceze a Consiliului UE, pe 30 iunie, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Este binevenit, indiferent când. Ar fi bine ca domnul Macron să vină în timpul preşedinţiei franceze a UE, iar cel mai bine ar fi să vină cu alte livrări de arme pentru Ucraina; iată cel mai valoros ajutor pe care îl putem primi din partea Franţei”, a spus Dmitri Kuleba într-un interviu acordat canalului francez LCI.

Preşedintele Emmanuel Macron a vizitat Moscova şi apoi Kievul pe 7 şi 8 februarie, înaintea invaziei ruse din 24 februarie. De asemenea, este unul din puţinii şefi de stat europeni care continuă să se întâlnească în mod regulat cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Mai mulţi oficiali europeni, printre care premierul britanic Boris Johnson şi cel canadian, Justin Trudeau, au vizitat Kievul de la începutul conflictului.

Preşedintele Macron a declarat marţi seara, aşa cum a făcut-o şi cu alte ocazii, că “la timpul potrivit, în condiţiile potrivite, voi face această călătorie” la Kiev.

Ministrul francez de externe Catherine Colonna a efectuat luni o deplasare la Kiev, o premieră pentru un reprezentant francez de la începutul invaziei ruse, iar o vizită a preşedintelui francez s-a aflat pe “ordinea de zi”, potrivit ministrului Kuleba.

Întrebat despre situaţia din Severodoneţk din estul Ucrainei, ministrul ucrainean de externe a precizat că au loc lupte de stradă şi a cerut “tunuri de calibru 150, sisteme de rachete cu lansare multiplă şi blindate pentru a asigura mobilitatea armatei noastre”.

Pe lângă livrările de arme, Ucraina cere confiscarea bunurilor ruseşti.”Ţările trebuie să adopte legi care să permită confiscarea bunurilor ruseşti şi transferarea lor în Ucraina pentru reconstrucţie. Potrivit estimărilor noastre, activele ruseşti care ar putea fi transferate în Ucraina sunt în Franţa, cele mai importante eforturi sunt în Franţa, aşadar colaborăm cu Franţa pentru a ne asigura că sunt luate aceste măsuri”, a spus el.

Dacă preşedintele Macron estimase pe 9 mai că pacea nu se va construi pe “umilirea Rusiei”, Dmitri Kuleba consideră că “nu trebuie luat în considerare acest aspect”.”Nu trebuie să îi permitem lui Putin o cale de ieşire care să îi salveze imaginea pentru că astfel îşi va continua agresiunea”, a spus el.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More