International

Ucraina le promite bani soldaţilor ruşi care se predau; primul schimb de prizonieri

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Resnikov, le-a promis marţi bani şi imunitate în faţa legii soldaţilor ruşi care se predau, transmite agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Fiecărui soldat rus care se predă i se promite astfel o sumă care este echivalentul a 40.000 de euro, campanie finanţată de industria IT internaţională, notează această agenţie.

”Hotărâţi-vă! Veniţi fără arme, cu steagul alb!”, le-a transmis Resnikov pe Facebook soldaţilor ruşi angajaţi în invazia asupra Ucrainei.

”Oricine refuză să fie un ocupant va aduce pacea. Pentru cei care aleg calea ocupantului – nu va exista milă!”, a completat ministrul ucrainean.

Dacă soldaţii ruşi care se predau chiar vor primi bani, aceasta nu poate fi verificat. Conform Kievului, cel puţin 200 de soldaţi ruşi au fost capturaţi de la începutul invaziei declanşate joi. Au fost difuzate şi înregistrări video de la interogatorii cu soldaţi ruşi luaţi prizonieri, în care aceştia spun că credeau că participau la manevre militare şi nu au ştiut că urmau să fie trimişi în Ucraina.

Există şi soldaţi ucraineni luaţi prizonieri de trupele ruse, conform Moscovei, printre ei fiind şi 82 de militari care s-au predat pe Insula Şerpilor.

Între timp, în regiunea Sumî din nord-vestul Ucrainei a fost efectuat marţi un prim schimb de prizonieri, transmite Reuters. Astfel, un ofiţer rus capturat de trupele ucrainene a fost schimbat cu cinci combatanţi ucraineni, a anunţat guvernatorul regiunii, Dmitro Jiviţki.

În a şasea zi a războiului din Ucraina, convoaie militare masive ruseşti au fost observate din satelit îndreptându-se către capitala Kiev, în timp ce al doilea oraş al ţării, Harkov, a fost din nou bombardat, iar în sud trupele ruse au făcut joncţiunea cu forţele separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

Pregătindu-se pentru un posibil asalt asupra Kievului, armata ucraineană a amplasat un număr important de tancuri şi camioane militare în părţile de vest şi de nord ale oraşului, transmite AFP. O parte din locuitori au părăsit capitala, dar mulţi dintre cei rămaşi au săpat tranşee, au ridicat baricade şi au pregătit inclusiv cockteiluri Molotov pentru a se apăra.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

4 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

6 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

6 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

7 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More