International

Ucraina luptă pentru valorile europene şi libertate (preşedinta Comisiei Europene)

Poporul ucrainean luptă pentru libertate şi valorile europene, a dat asigurări, duminică, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Germania în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, potrvit Agerpres.

“Preşedintele Zelenski şi poporul Ucrainei lupta pentru valorile şi pentru datoria pe care o întruchipează acest premiu”, a declarat preşedinta Comisiei Europene în cadrul ceremoniei de atribuire preşedintelui ucrainean şi poporului său a Premiului Carol cel Mare pentru promovarea unităţii europene. “Făcând acest lucru, ei luptă şi pentru propria noastră libertate şi pentru valorile noastre”, a adăugat ea.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a declarat la Aachen, în prezenţa preşedintelui Zelenski, că Ucraina “face parte din familia europeană”.

“În toată Europa, războiul i-a făcut pe oameni conştienţi de un lucru: Ucraina face parte din familia noastră europeană”, declarat cancelarul Scholz în timp ce i-a înmânat preşedintelui ucrainean Premiul Carol cel Mare. “Războiul de agresiune al Rusiei a adus Uniunea Europeană şi Ucraina mai aproape decât oricând”, a adăugat el.

Aceasta este prima vizită a preşedintelui Zelenski în Germania de la debutul invaziei ruse în Ucraina şi are loc în cadrul unui turneu în ţări aliate europene pentru a-şi asigura sprijinul acestora.

Guvernul german a anunţat sâmbătă un ajutor militar în valoare de 2,7 miliarde de euro pentru Ucraina, cel mai mare de până acum, şi a promis sprijin suplimentar pentru Kiev cât timp va fi necesar.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

28 de minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

o oră ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

2 ore ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

2 ore ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More