International

Ucraina: Merz afirmă că observă un tipar în atacurile ruseşti după convorbirile telefonice Putin-Trump

Cancelarul german Friedrich Merz vede o legătură între convorbirea telefonică de joi între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump şi atacurile aeriene masive ulterioare asupra Ucrainei, a declarat vineri Stefan Kornelius, purtătorul de cuvânt al şefului guvernului german, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Cancelarul a remarcat de mai multe ori în ultimele zile “că există un tipar cu preşedintele rus şi că apelurile telefonice sunt de obicei însoţite de atacuri şi mai dure” asupra Ucrainei, a spus Stefan Kornelius la Berlin.

“Ceea ce s-a întâmplat aseară a susţinut sau a întărit această impresie”, a adăugat Kornelius.

Preşedinţii american şi rus au discutat joi la telefon, după care autorităţile ucrainene au raportat peste 500 de atacuri ruseşti cu drone, rachete şi rachete de croazieră. Ţinta principală a fost capitala Kiev, unde primarul Vitali Kliciko a declarat că 23 de persoane au fost rănite.

Merz a vorbit, de asemenea, cu Trump la telefon joi, au confirmat surse guvernamentale pentru dpa.

Revista Spiegel a relatat că discuţia s-a concentrat pe consolidarea apărării aeriene pentru Ucraina şi pe probleme comerciale.

Atacurile masive asupra Ucrainei în urma convorbirii telefonice Putin-Trump vorbesc de la sine, a spus Kornelius.

El a sperat că acest lucru va contribui la “o decizie privind atitudinea faţă de Rusia, în special în ceea ce priveşte sancţiunile”.

Până în prezent, Trump nu a respectat solicitările UE de a înăspri sancţiunile împotriva Rusiei.

La începutul mandatului său, Merz a sugerat că va avea o convorbire telefonică cu Putin.

“Aceasta este o opţiune”, a spus el în timpul vizitei sale la Kiev la mijlocul lunii mai, într-un interviu acordat presei germane.

Săptămână trecută însă, cancelarul s-a abţinut de la a formula o dorinţă similară privind o eventuală discuţie telefonică cu Putin, într-un interviu acordat ziarului german Süddeutsche Zeitung.

“Cea mai recentă vizită a premierului ungar (Viktor Orbán) la Moscova a fost urmată de bombardamente intense ale Rusiei asupra Kievului şi a unui spital”, a spus Merz.

“Ultima convorbire telefonică cu predecesorul meu a fost urmată de bombe asupra unui spital de copii”, a adăugat el, referindu-se la o discuţie telefonică între Putin şi fostul cancelar Olaf Scholz în noiembrie.

Merz a spus că se va abţine de la convorbiri telefonice cu Putin pentru o lungă perioadă de timp de acum înainte, dacă rezultatul acestor discuţii sunt atacurile.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

o oră ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

o oră ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

2 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

2 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More